duminică, 1 noiembrie 2015

AȘA NU... se mai poate!

Mi-e silă… asta mi-e starea de vineri încoace. Vreau să-mi spun părerea, dar nu pot. Nu-și găsește locul printre miile, zecile de mii de alte păreri indreptate spre a nu știu câta tragedie a țării. Iar sentimentul de silă s-a transformat în tristețe și neputință. Și parcă nici să mă revolt nu pot.

Ce-ar mai fi de zis, când parcă s-a zis deja totul? Am dovedit încă o dată că la vorbe suntem fruntași, că nu ne scapă nimic criticii noastre de popor atotștiutor, iar când vine vorba de fapte, ne întoarcem din nou la vorbe, moment în care punem punct și începem să uităm și să așteptăm următoarea tragedie. Chiar și ceea ce exprim în acest articol face parte exclusiv din aria vorbelor, tocmai de aceea mă confrunt cu acel sentiment de neputință.

Nu voi judeca și analiza nimic din ceea ce s-a întâmplat. Voi accepta, pentru a nu știu câta oară că S-A ÎNTȂMPLAT (deși nu trebuia să se întâmple), dar S-A ÎNTȂMPLAT. La fel cum se întâmplă acum să-mi inund gândurile cu o serie de întrebări. Prima dintre ele: Se va mai întâmpla? Iar șirul continuă: Oare se vor lua măsurile necesare pentru a se evita astfel de incidente? Oare siguranța oamenilor va deveni prioritară? Mi-e teamă (din nou) că răspunsul e mult prea obișnuitul și omniprezentul NU. Un NU care se resimte mai tare ca niciodată, un NU care ne-a obosit atât de tare încât prezența acelui DA o regăsim doar în basme, în filmele cu zeități mitologice și în țările civilizate. Am creat un sistem al NU- ului. Îi simțim prezența peste tot: în educație, în sănătate, în investiții, în economie, în mass-media și cel mai grav, e adânc înfipt în conștiința noastră. NU a devenit o stare de normalitate.

Dacă ar fi să văd partea plină a paharului (căci mereu există), văd o țară construită pe principiul AȘA NU! Prin urmare, dacă am văzut că AȘA NU mai merge, de ce ne încăpățânăm să acceptăm atâtea umilințe, de ce încurajăm furtul și mita, de ce închidem ochii la controale, de ce acceptăm să fim mințiți și înșelați, de ce privim neputincioși cum prieteni, rude și apropiați nouă mor în cele mai stupide și grotești moduri? Credem că procedând mereu în același fel, lucrurile se vor schimba în bine? Asta e definiția pură a nebuniei!!! Pentru a evita astfel de atrocități nu trebuie decât să ne punem întrebările enumerate mai sus și să începem să retrăim în normalitate. Iar exemplele de AȘA DA sunt peste tot. AȘA DA-ul e parte a normalitații. Poate am și eu o doză de nebunie afirmând că e mult mai ușor a trăi în normalitate, dar știu că atunci când mă trezesc dimineața incep a zâmbi când îmi recit în gând: Tot ce voi face azi, va fi bine făcut!

P.S. Sincere condoleanțe familiilor!

   Dumnezeu să-i odihnească pe cei sacrificați! (sper ca sacrificiul lor să nu fi fost în zadar)  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu