sâmbătă, 12 septembrie 2015

Umanitatea… Încotro?!



De câteva zile mă gândesc să-mi expun părerea vis-à-vis de problema refugiaţilor, dar sincer, chiar şi acum când am îndrăznit să o fac, parcă nimic nu mi-e clar. Tot ceea ce am citit, am văzut şi am simţit, e un talmeş-balmeş care nu a făcut altceva decât să-mi confirme că suntem al naibii de înapoiaţi şi de distructivi… cu noi înşine.

Întreaga Europă freamătă a neputiinţă în faţa celui mai mare val de refugiaţi din timpurile moderne. Exact, suntem evoluaţi din toate punctele de vedere, dar mai involuaţi ca niciodată. Totul e o mare de păreri şi blamări, valuri de xenofobie şi rasism, vapoare de ură, violenţă şi panică. Construim garduri de apărare care să delimiteze clar diferenţele de cultură şi etnie, dar uităm că oricât am încerca să ne separăm unii de alţii, cu toţii suntem OAMENI. Ne negăm vehement propria specie, ne contrazicem propriile valori morale, ne îndoim de ceea ce suntem cu adevărat, ne contestăm existenţa şi evoluţia, ne batem joc de inteligenţa cu care, tot noi, ne mândrim nonşalant că am fost înzestraţi. Cu alte cuvinte, aş îndrăzni să spun că ne dăm arama pe faţă.

Celebrul fizician Stephen Hawking, spunea că agresivitatea a fost elementul cheie care ne-a ajutat în incursiunea nostră spre supravieţuire şi evoluţie şi că tot ea (agresivitatea)  poate fi călăul care să ne radă de pe faţa Pământului. Singura modalitate prin care ne putem salva de noi înşine (căci noi suntem problema) ar fi să înlocuim partea agresivă a ego-ului uman cu partea sinelui cunoscută sub numele de empatie. Iată că istoria, prin ceea ce ne oferă acest moment numit prezent, ne obligă să facem această tranziţie. Şi totuşi NU, nu putem concepe să solidarizăm şi să ajutăm nişte oameni înfrânţi şi alungaţi de agresivitatea altor oameni. Le-o mai oferim şi pe a noastră.

Câtă ironie… mai ales pe români. Dintre toate popoarele Europei civilizate, românul e cel mai înverşunat. Fiind lipsit de cunoştinţă, recunoştinţă şi chiar de conştiinţă, îşi pansează propriile neputiinţe prin ură. Cu mintea obosită, caută cele mai mizere soluţii, îşi exprimă agramat părerile, ameninţă, înjură, invocă ajutorul unor răposaţi dictatori. Cu teama de a rămâne fără privilegiile unor ajutoare sociale oferite de europeni, se văd puşi în faţa propriei frici: frica de muncă.


Cert este că istoria ne pune la încercare şi ne aflăm într-un punct extrem de fierbinte. Cum se va soluţiona, ce va fi şi cu ce vom rămâne din acest amalgam, doar timpul ne va da soluţia. De un lucru sunt sigur: suntem puşi în faţa unei alegeri capitale: agresivitate sau empatie? Dacă tot urlăm că suntem civilizaţi, haideţi să fim!!!

1 comentarii:

RA spunea...

:)

Trimiteți un comentariu