Treceți la conținutul principal

Lăsaţi creierele la intrare!



Unul dintre cele mai mai ridicole aspecte ale societăţii româneşti de azi e prejudecata. Mă sperie şi mă dezgustă spectacolul la care sunt supus zilnic să asist, un spectacol în care normalitatea unei gândiri sănătoase şi laborioase nu are nicio şansă în faţa unei anomalii cu care, se pare, ne-am pricopsit în anii de tortură comunistă.

Deşi acel regim cretin a dispărut în urmă cu 23 de ani, poporul nostru atât de naţionalist şi de măreţ a rămas cu câteva tulburări de ordin comportamental şi moral. Ne-am asimilat cel mai josnic principiu: prejudecata. În fond, ne face plăcere să judecăm absolut tot ceea ce ne înconjoară, fie bun, fie de prost gust.

Ceea ce face ca totul să capete proporţii catastrofale e prejudecata formatorilor de opinie, în speţă, a profesorilor. O mare parte dintre ei refuză nonşalant să-şi responsabilizeze aspectul evolutiv al învăţării. Aşadar, ei nu fac altceva decât să ne înveţe ce să gândim. Sunt (încă) departe de noţiunea „cum să gândim” sau mai pe şleau, mai bine semianalfabet decât om de perspectivă. Refuză să formeze caractere, refuză să se integreze în buna practică a unui învăţământ de calitate.

Nu mică mi-a fost mirarea când am citit zilele trecute pe facebook că unor elevi de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” le-a fost încălcat cel mai important drept, cel la demnitate. În ciuda faptului că sunt elevi excepţionali, cu rezultate bune la învăţătură, cu activităţi extraşcolare care ridică prestigiul şcolii şi nu numai, cu talente artistice înăscute, preocupaţi de programe de voluntariat, au un mare minus, NU suferă de calviţie. Din câte se pare, aceşti elevi au fost ameninţaţi cu o suspendare pe 3 zile şi scăderea notei la purtare pentru simplul fapt că au părul lung. Iată o practică des folosită încă din cele mai vechi timpuri: discriminarea. Din elevi excepţionali, din oameni cu gândire liberă au ajuns să fie consideraţi nişte eretici şi pedepsiţi pentru convingerile lor. Profesorii au devenit inchizitori şi chiar închizători de idealuri. Nu cumva am descris rutina Evului Mediu Întunecat, a unui regim comunist sau a unui regim totalitar? Nu cumva România e membră a Uniunii Europene şi astfel ni se garantează dreptul la liberă exprimare, dreptul la afirmare? Nu cumva legislaţia europeană garantează dreptul la demnitate şi combate vehement discriminarea de orice fel?
Până acum aceste drepturi par să fie nişte poveşti de adormit copiii sau în cel mai bun caz, nişte poveşti care nasc idealuri periculoase într-o ţară măcinată de incultură şi prejudecăţi. A gândi, stimaţi elevi, e periculos. Nu-i nimic, avem (încă) noroc cu voi că menţineţi pe linia de plutire sistemul de învăţământ şi acel mic procentaj de promovare la Bac. Eu vă mulţumesc că existaţi (încă) şi sunt convins că nu vă veţi lăsa descurajaţi de acest sistem inert şi vă veţi duce idealurile până la capăt.

Şi nu uitaţi că s-a luptat până la ultima picătură de sânge pentru ca voi să aveţi dreptul să nu fiţi de acord cu mine.

Aurel Csato

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Simboluri oculte : Crucea Maltezǎ și Crucea Patee

Cruceea Patee este frecvent confundată cu crucea malteză. Este o cruce a Ordinului lui Hristos si are origine templierǎ.
Crucea Malteză este un simbol al protecţiei, un semn de onoare. Povestea ei este veche de sute de ani. Când un curajos grup de cruciaţi, cunoscuţi sub numele de Cavalerii Sf. Ioan, luptă împotriva Saracen pentru stăpânirea Pământului Sfânt, au întâlnit o nouă armă necunoscută războinicilor europeni. Era simplă, dar un teribil de dispozitiv/procedeu de luptă, acasta a adus o îngrozitoare suferinţa şi o moarte agonizantă bravilor luptători ai Crucii.
În timpul escaladării zidurilor cetăţii de către cruciaţi ei au fost atacatide bombe cu sticle care conţineau petrol. Când ele au fost pline cu lichid inflamabil, Saracen au azvârlit un copac în flăcări în mijlocul lor. Sute de cavaleri au ars de vii. Alţii şi-au riscat vieţile pentr a-şi salva fraţii de arme de la o moarte dureroasă. Astfel, aceşti oameni au devenit primii luptători cu flăcările ... şi primii di…

Pisici, pisici, pisici

Deoarece pisicile sunt animǎluţele mele preferate îmi permit ca în acest articol sǎ prezint o parte din „misterele” acestor fǎpturi gingaşe şi „ciudate”.

Iatǎ 30 de lucruri mai puţin cunoscute despre cele mai populare animale de companie din lume:
1. Atunci când îi este foarte cald, o pisicǎ transipirǎ numai prin pernuţele de la labe.
2. Pe parcursul vieţii, o pisicǎ poate avea mai mult de 100 de pisoi.
3. Atunci când este în cǎlduri, o pisicǎ se poate împerechea cu mai mulţi motani, urmând ca, dupǎ o perioadǎ de gestaţie de 64-67 de zile, sǎ nascǎ pisoi cu taţi diferiţi.(oare taţii îşi vor revendica plozii dupǎ naşterea lor?:))
4. Papilele încârligate de pe limba asprǎ a pisicilor acţioneazǎ precum o perie, având rolul de a curǎţa şi descâlci blana.



5. Lǎbuţele din faţǎ ale pisicilor au 5 pernuţe, în vreme ce lǎbuţele din spate – numai 4.
6. O pisicǎ poate recunoaşte mersul stǎpânului ei de la sute de metri depǎrtare.
7. În mod obişnuit, o pisicǎ domesticǎ trǎieşte între 12 şi 18 ani, în v…

ESEU ASUPRA OMULUI COMPLET

I. De la persoana la fiintaIn planul existentei terestre, supus legii dualitatii, omul se vede divizat intre persoana si fiinta, astfel cum timpul este impartit in zi si noapte, principiile in masculin si feminin, perceptiile intre lumina si intuneric si exemplele pot continua la nesfarsit descriind cele doua calitati ale universului, vizibil si invizibil. Pastrand analogiile, atat de dragi hermetistilor, sau imprumutand schema initieriilor, putem afirma ca persoana tine de ego, iar fiinta de sine, sau cu alte cuvinte: in persoana se exprima omul, care este unic si irepetabil in decursul unei existente determinate, pe cand in fiinta salasluieste principiul divin, nemuritor si Unic, caci diversitatea persoanelor dispare in unicitatea Fiintei. Asadar, in natura sa dubla, omul are un caracter efemer si etern in acelasi timp. Si cum, Tabula Samargdina postuleaza: „Toate lucrurile vin din Unul, prin vointa si cuvantul Unicului, care a creat in Mintea Sa, astfel ca toate lucrurile isi dator…