Ignoranţa – patrimoniu românesc

Înainte de a începe sǎ înşirui ceea ce mǎ frǎmântǎ vreau sǎ menţionez cǎ de nenumǎrate ori folosesc ca sursǎ de inspiraţie subiectele dezbǎtute de Andrei Pleşu în Dilema Veche şi  Adevǎrul, subiecte care trateazǎ cu mult patos şi argumentare ceea ce clacheazǎ în România dar şi subiecte care promoveazǎ adevǎrate comori descoperite sau nu ale acestor meleaguri.

Ei bine, astǎzi voi scrie cu regret şi înfrigurare despre o problemǎ care apasǎ pe umerii culturii şi  indentitǎţii proprii şi anume nepǎsarea faţǎ de patrimoniul cultural care se dezintegreazǎ cu fiecare zi şi cu fiecare guvernare. Imbecilitatea şi lipsa patriotimsului adevǎrat lǎrgeşte rana unor valori incontestabile care în mod normal (într-o ţarǎ civilizatǎ) ar aduce un profit uriaş si ar îmbunǎtǎţi considerabil imaginea unei ţǎri cǎzutǎ într-o amorţealǎ din care refuzǎ sǎ se trezeascǎ.

Iatǎ ce scrie Andrei Pleşu:

Tot românul e patriot. Lacrima pe glie e rentabilă. Iar politicienii, când e vorba de „interesul naţional", de „valorile strămoşeşti", de „averea ţării" au aerul că mănâncă jăratic. Faptul de a fi patriot pare să fie un drept, sau o datorie retorică, care însă nu implică nicio obligaţie. Nu rezultă de nicăieri că dacă eşti un patriot adevărat nu trebuie să furi, nu trebuie să faci ţara de râs prin străinătate, nu trebuie să trişezi în meserie, nu trebuie să-i dispreţuieşti pe români, sau să laşi în paragină patrimoniul authton. Ca patriot, n-ai decât o obligaţie: să te descurci. Restul e scenografie, balet festiv, tacla de protocol.

Am luat cunoştinţă, de curând, de o împrejurare ameţitoare. La parterul unui bloc din spatele Circului, în spaţiul unui fost magazin de electrice, se află depozitate cca 1.000 de lucrări de artă (pictură, sculptură, desen), semnate de cei mai mari plasticieni ai României contemporane. E o colecţie care s-a constituit în urma expoziţiilor de-acum câţiva ani de la galeria „Catacomba" (între timp desfiinţată). În orice ţară din lume, o asemenea cantitate de capodopere (îmi măsor bine cuvintele) ar fi devenit substanţa unui adevărat muzeu, de natură să ilustreze calitatea excepţională a producţiei artistice locale. Ar fi un centru de iradiere culturală, o atracţie turistică, o probă de creativitate şi bun gust cu care orice capitală europeană s-ar mândri.

Ca rǎspuns la cele scrise mai sus regret sǎ spun cǎ ceea ce descrie stimabilul Andrei Pleşu nu reprezintǎ un caz singular. Patrimoniul cultural mioritic îşi trage ultima suflare şi va trece în nefiinţǎ. Riscǎm excluderea unor importante vestigii din Patrimoniul UNESCO şi acest fapt se datoreazǎ doar “patrioţilor” inculţi care conduc ministere ca cel al Culturii sau Turismului. Lipsa lor de culturǎ şi de bun simţ ne va introduce în labirintul ruşinii internaţionale. E de neiertat acest lucru, e de-a dreptul blamabil cǎ nu suntem conştienţi de valoarea unor comori nepreţuite care, pânǎ la urmǎ, ne reprezintǎ, ne învaţǎ, ne inspirǎ, ne şoptesc suav cǎ suntem români şi cǎ ele sunt dovada acestui fapt.

În schimb încurajǎm construcţii extravagante, lipsite de orice gust arhitectural. Milioane de euro sunt redirecţionaţi spre construcţia unor catedrale inutile care vor mântui în cele din urmǎ neamul românesc. În fond deţinem cu mândrie şi inconştienţǎ unul dintre cele mai mari pǎcate: ignoranţa.

          
            Iar aici vǎ ofer un exemplu grǎitor:

Noul punct de atracţie al Fǎgǎraşului şi mândria multor localnici : Catedrala ! 

Adevǎratul punct de atracţie al Fǎgǎraşului şi mândria... mândria cui ? : Cetatea şi Castelul Fǎgǎraşului. 

Notǎ : Patriotismul şi credinţa multor români sunt de faţadǎ !!!