miercuri, 16 februarie 2011

Despre a persevera în greşealǎ


            Subiectul educaţiei româneşti, al sistemului educaţional este foarte delicat şi subţire în toate formele pe care le cuprinde.

            Iatǎ ce spunea ilustrul nostru poet naţional, Mihai Eminescu, acum mai bine de un secol despre sistemul educaţional:

Copiii români sunt încǎrcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţǎ nimic, pentru cǎ memoria nu pǎstreazǎ nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încǎrcǎrii memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scarba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învǎţat latineşte, greceşte, istoria universalǎ, logicǎ şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politicǎ, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frazǎ corectǎ, iar a doua zi dupǎ ce au pǎrǎsit şcoala au uitat tot…              

Concluzia e cât se poate de simplǎ şi delicatǎ. Se pare cǎ anul 2011 face parte din sec XIX şi cǎ ceea ce regǎsim acum în şcoala româneascǎ tinde sǎ capete un contur rudimentar gata sǎ clacheze. Unde putem observa evoluţia a peste 100 de ani de învǎţǎmânt românesc? Niciunde, pentru cǎ lipseşte cu desǎvârşire. Elitele şcolii româneşti ajung sǎ se formeze în marile centre universitare ale lumii unde sunt adoptaţi şi motivaţi în toate aspectele.  România e capabilǎ sǎ tipǎreascǎ sute de mii de diplome şi sǎ plaseze pe piaţa muncii o majoritate îngrijorǎtoare de semianalfabeţi care nu fac altceva decât sǎ prelungeascǎ agonia unui sistem bolnav care se încǎpǎţâneazǎ sǎ ramânǎ intact de peste 100 de ani, chiar de la origini.

Notǎ: Cât de trist este faptul cǎ suntem inacapabili sǎ învǎţǎm din greşelile trecutului. Speranţa la români este masca ignoranţei.

joi, 10 februarie 2011

Ignoranţa – patrimoniu românesc

Înainte de a începe sǎ înşirui ceea ce mǎ frǎmântǎ vreau sǎ menţionez cǎ de nenumǎrate ori folosesc ca sursǎ de inspiraţie subiectele dezbǎtute de Andrei Pleşu în Dilema Veche şi  Adevǎrul, subiecte care trateazǎ cu mult patos şi argumentare ceea ce clacheazǎ în România dar şi subiecte care promoveazǎ adevǎrate comori descoperite sau nu ale acestor meleaguri.

Ei bine, astǎzi voi scrie cu regret şi înfrigurare despre o problemǎ care apasǎ pe umerii culturii şi  indentitǎţii proprii şi anume nepǎsarea faţǎ de patrimoniul cultural care se dezintegreazǎ cu fiecare zi şi cu fiecare guvernare. Imbecilitatea şi lipsa patriotimsului adevǎrat lǎrgeşte rana unor valori incontestabile care în mod normal (într-o ţarǎ civilizatǎ) ar aduce un profit uriaş si ar îmbunǎtǎţi considerabil imaginea unei ţǎri cǎzutǎ într-o amorţealǎ din care refuzǎ sǎ se trezeascǎ.

Iatǎ ce scrie Andrei Pleşu:
Tot românul e patriot. Lacrima pe glie e rentabilă. Iar politicienii, când e vorba de „interesul naţional", de „valorile strămoşeşti", de „averea ţării" au aerul că mănâncă jăratic. Faptul de a fi patriot pare să fie un drept, sau o datorie retorică, care însă nu implică nicio obligaţie. Nu rezultă de nicăieri că dacă eşti un patriot adevărat nu trebuie să furi, nu trebuie să faci ţara de râs prin străinătate, nu trebuie să trişezi în meserie, nu trebuie să-i dispreţuieşti pe români, sau să laşi în paragină patrimoniul authton. Ca patriot, n-ai decât o obligaţie: să te descurci. Restul e scenografie, balet festiv, tacla de protocol.

Am luat cunoştinţă, de curând, de o împrejurare ameţitoare. La parterul unui bloc din spatele Circului, în spaţiul unui fost magazin de electrice, se află depozitate cca 1.000 de lucrări de artă (pictură, sculptură, desen), semnate de cei mai mari plasticieni ai României contemporane. E o colecţie care s-a constituit în urma expoziţiilor de-acum câţiva ani de la galeria „Catacomba" (între timp desfiinţată). În orice ţară din lume, o asemenea cantitate de capodopere (îmi măsor bine cuvintele) ar fi devenit substanţa unui adevărat muzeu, de natură să ilustreze calitatea excepţională a producţiei artistice locale. Ar fi un centru de iradiere culturală, o atracţie turistică, o probă de creativitate şi bun gust cu care orice capitală europeană s-ar mândri.

Ca rǎspuns la cele scrise mai sus regret sǎ spun cǎ ceea ce descrie stimabilul Andrei Pleşu nu reprezintǎ un caz singular. Patrimoniul cultural mioritic îşi trage ultima suflare şi va trece în nefiinţǎ. Riscǎm excluderea unor importante vestigii din Patrimoniul UNESCO şi acest fapt se datoreazǎ doar “patrioţilor” inculţi care conduc ministere ca cel al Culturii sau Turismului. Lipsa lor de culturǎ şi de bun simţ ne va introduce în labirintul ruşinii internaţionale. E de neiertat acest lucru, e de-a dreptul blamabil cǎ nu suntem conştienţi de valoarea unor comori nepreţuite care, pânǎ la urmǎ, ne reprezintǎ, ne învaţǎ, ne inspirǎ, ne şoptesc suav cǎ suntem români şi cǎ ele sunt dovada acestui fapt.

În schimb încurajǎm construcţii extravagante, lipsite de orice gust arhitectural. Milioane de euro sunt redirecţionaţi spre construcţia unor catedrale inutile care vor mântui în cele din urmǎ neamul românesc. În fond deţinem cu mândrie şi inconştienţǎ unul dintre cele mai mari pǎcate: ignoranţa.

          
            Iar aici vǎ ofer un exemplu grǎitor:
Noul punct de atracţie al Fǎgǎraşului şi mândria multor localnici : Catedrala ! 
Adevǎratul punct de atracţie al Fǎgǎraşului şi mândria... mândria cui ? : Cetatea şi Castelul Fǎgǎraşului. 

Notǎ : Patriotismul şi credinţa multor români sunt de faţadǎ !!!

miercuri, 9 februarie 2011

Robotzi!!!


Lansat la apǎ în anu doamnei 2010, şi-n cosmos în anu domnului...Sǎ fie-ntr-un ceas de 3600 de secunde şi sǎ fie de folos tuturor maimutzelor creative/creatoare. – 

Aşa se prezintǎ sloganul  unui site produs de nişte bǎieţi din Cluj (se pare cǎ oraşul acesta chiar inspirǎ oamenii cu potenţial) care, din câte se pare, au dat pe piatǎ nişte producţii de calitate atât cu character funny cât şi constructiv. 
 Deşi v-am obişnuit în ultima perioadǎ cu articole critice care prezintǎ cu fidelitate realitatea ţǎrii m-am gândit cǎ a venit vremea sǎ şi râdem, poate aşa vom uita puţin de cotidianul frânt de prostie  şi emisiuni de proastǎ calitate.

    Enjoy!!!

Notǎ: Dar mie nu mi-e ciudǎ cǎ… cǎ-s eu supǎrat... mie mi...mi-e ciudǎ cǎ-s alţii fericiţi!

 

joi, 3 februarie 2011

Viitorul sunǎ bine?!

De râsul Europei. 40% dintre adolescenţii români de 15 ani, semianalfabeţi.

Din pǎcate avem confirmarea cǎ dupǎ Revoluţie nu s-a mai fǎcut carte în şcolile româneşti. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, 40% dintre adolescenţii de 15 ani sunt semianalfabeţi. Doar ai bulgarilor stau mai rǎu.

Iatǎ o ştire care trebuie sǎ ne dea mult de gândit. Aşa a înţeles românul conceptul de libertate şi democraţie. Exact pe dos. Membrǎ a Uniunii Europene, România începe sǎ semene şi chiar sǎ fie comparatǎ cu ţǎri din lumea a III-a unde accesul la educaţie e precar, de cele mai multe ori inexistent. Potenţial existǎ dar  lipsesc mijloacele unui sistem eficient. Un sistem construit de oameni incapabili care încep a semǎna leit cu votanţii lor. În fond, acolo vom ajunge deoarece acest procentaj de-a dreptul alarmant reprezintǎ un capitol important din viitorul ţǎrii.

Nu vreau sǎ repet întrebarea “Din vina cui s-a ajuns aici?”, ştim cu toţii rǎspunsul, din pǎcate. Atât de conştienţi suntem de rǎspuns încât singura "responsabilitate" care ne-a mai rǎmas e aceea de a întoarce capul şi a fugi de probleme. Tranziţia celor 21 de ani ne-a ghidat pe drumul nesoluţionǎrii problemelor care se ivesc în cotidian.

“Noi muncim, nu gândim!” – strigau cu rǎutate şi spume la gurǎ cei care au ales ca sistem politic unul asemǎnǎtor celui care tocmai îl doborâserǎ. Însetaţi de prostie şi fǎrǎ o identitate anume au condus destinul ţǎrii pe fǎgaşul pierzaniei iar acum culegem roadele, şi ce mai roade! Dar sǎ nu ne facem atâtea probleme, adolescenţii bulgarilor stau mai rǎu.

Notǎ: Cu alte cuvinte, n-ai carte, eşti condamnat la sǎrǎcie.

miercuri, 2 februarie 2011

Preocupǎri în plinǎ crizǎ (de imagine)


Autointitulatul rege al rromilor, Florin Cioabǎ, a declarat cǎ avizarea de comisiile Senatului a propunerii lui Silviu Prigoanǎ privind schimbarea denumirii de “rrom” cu cea de “ţigan” este “un abuz”: "Noi am mai spus-o şi o spunem în continuare: acest proiect de act normativ este un abuz. Este clar cǎ este un abuz pentru cǎ ni se impune un nume pe care noi nu-l vrem, iar acest lucru încalcǎ orice drept al nostru ca cetǎţeni. Organizaţiile de romi au protestat şi pânǎ acum şi vor protesta în continuare faţǎ de aceastǎ lege".

Cu paşi siguri şi repezi ajungem ţara de batjocorǎ a celor care îşi doresc toate drepturile şi libertǎţile din lume, dar a cǎror responsabilitate şi supunere în faţa legii e, în general, inexistentǎ. Distinsului “ţigan” i se impune un nume pe care el nu şi-l doreşte, îl simte ca fiind peiorativ, jignitor. Sunǎ destul de ciudat deoarece “distinsului” i se impune şi supunere în faţa legii, supunere care implicǎ o serie de obligaţii elementare care-i depǎşesc nivelul de înţelegere, şi nu pentru cǎ nu ar avea acces la asemenea informaţii, ci pur şi simplu pentru cǎ refuzǎ nonşalant. Refuzǎ drepturi, obligaţii, legi (în special morale), acces la informaţie şi educaţie. Munca, igiena, cartea şi tot ce aparţine elementului civilizator pǎleşte în faţa şmecheriei şi a banilor obţinuţi pe “cǎi misterioase”.

Afirmând cele de mai sus, risc sǎ fiu acuzat de rasism şi dispreţ public. Rasism din partea « distinşilor » şi a organizaţiilor de profil, dispreţ din partea fanilor înrǎiţi « State de Rromânia » care încurajeazǎ în mod inconştient anarhia şi incultura într-o ţarǎ încǎrcatǎ de istorie şi culturǎ.

În puţin timp „rromul nostru” va ajunge sǎ locuiascǎ într-o ţarǎ numitǎ Rromânia, va primi distincţia de cetǎţean de onoare „bazat”, va folosi ca mânǎ de lucru sclavi români (deja se întâmpla undeva prin sudul ţǎrii), manelarii vor înlocui intelectualii, Guţǎ va primi titulatura de poet naţional,  sistemul politic va fi unul imperialist şi monarhist (condus de dinastia împǎratului Iulian şi cea a regelui Cioabǎ) care va da naştere unui continuu rǎzboi civil iar apa şi sǎpunul, sǎ spunem cǎ nu vor mai exista. Iar un studiu sociologic aratǎ cǎ România anului 2050 va beneficia de o populaţie de 18 mil. de locuitori majoritatea fiind ţigani/ rromi. Încotro se îndreaptǎ lucrurile?
Bineînţeles cǎ acest lucru nu se va întâmpla niciodatǎ, am încredere cǎ românul se va trezi din letargia ultimilor ani şi îşi va regǎsi identitatea şi ceea ce-l defineşte ca cetǎţean al unui stat naţional şi unitar – România!


Notǎ: "Sute de milioane de oameni de pe Planetǎ n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere fireascǎ (şi justǎ!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are aceastǎ particulǎ: Britania = brit + ania = “ţara britilor, a englezilor”; Mauretania = maur + (et)ania = “ţara maurilor”, deci România = rom + ania = “ţara romilor”. E incorect. Se creeazǎ o falsǎ direcţionare" susţine Prigoanǎ în motivaţia propunerii legislative.