miercuri, 26 ianuarie 2011

Dictatura muzicii - concept bisericesc



Lanţul patimilor este însǎ mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formǎ muzicalǎ ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa ? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcǎ cu energie pozitivǎ sau negativǎ, dupǎ caz. Cea pozitivǎ o numim har, iar cea negativǎ...o putem numi îndrǎcire ! Madona nu foloseşte harul, cu siguranţǎ ! Eminem sau cei care compun muzicǎ tehno se încadreazǎ şi ei printre cei care nu inspirǎ dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, cǎci altǎ sursǎ nu mai existǎ.
Monahul Paulin Ilucǎ, Manifest pentru pǎstrarea tinereţii
Dupǎ cele citite mai sus pǎrerea mea despre bisericǎ si religie capǎtǎ un sens clar si ireversibil şi denotǎ, fǎrǎ nici cea mai micǎ îndoialǎ, faptul cǎ ceea ce susţine în mare parte e demn de ridicol şi luat în râs. Faptul cǎ ascultǎm o altǎ muzicǎ decât cea de la liturghie ne catalogheazǎ ca fiind adepţi ai Satanei, eretici, oameni fǎrǎ suflet, laşi, pǎrtinitori, ş.a.m.d. Extrem de şocant este faptul cǎ aceastǎ bisericǎ are adepţii ei care merg întodeauna în turmǎ şi nu fac altceva decât sǎ-şi care crucea care le-a fost hǎrǎzitǎ.

În fond şi la urma urmei orice acţiune întreprinsǎ în viaţa unui credincios e consideratǎ a fi un pǎcat. Distracţia, împreunǎ cu internetul şi site-urile de socializare reprezintǎ cel mai mare pǎcat modern, o ofrandǎ adusǎ Satanei, o încǎlcare a cuvântului lui Dumnezeu, o pierdere a timpului lui Dumnezeu (şi nu al tǎu personal).

Aşadar, marii artişti ai muzicii de orice gen îşi culeg inspiraţia din sânul macabru al Satanei. Mi se impune sǎ cred cǎ Madonna, Eminem, Lady Gaga, Smiley sau Ciprian Robu au ca punct de sprijin Diavolul şi uneltele sale. Cât de stupid şi infantil sunǎ, poate chiar trist. Şi cea mai mare idioţenie a tuturor timpurilor e cǎ oamenii o şi cred.

Dar sǎ lǎsǎm „turma” sǎ pascǎ notele muzicale bisericeşti şi noi sǎ ne ungem sufletul cu marile hit-uri semnate de Michael Jackson, Metallica, Scorpions sau orice alţi artişti care şi-au vândul sufletul Diavolului.

5 comentarii:

Metallex spunea...

Decat sa fiu alaturi de adeptii biericii si sa merg in rai, prefer sa merg in iad brat la brat cu James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett si Robert Trujillo.:)) METALLICA RULES!
Oricum Aurica, ce-i frumos si lu' Dumnezeu ii place, are Nothing Else Matters in i-pod...:))))

Aurel Csato spunea...

:)) Buna asta!

Anonim spunea...

of fo nu sunt eu deloc marele credincios da iara trebe sa te critic ... ptr ca nu esti impartial. Nu cred ca ti-a spus tie cineva ca esti satanist daca il asculti pe Michael Jackson. Convingerea a fost evidentiata ptr a sublinia ca important e ca fiecare sa intelegem cum e normal melodia pe care o ascultam sau interpretul ... ca sunt destui care asculta M.J. si rock si merg si la biserica ... hmmm oare de ce ? exista o cale de mijloc in toate ... daca u alegi extremele at e nasol mai tata:))

Sorin B. spunea...

Multi confunda pacea si linistea sufleteasca(cele doua lucruri care duc spre mantuire) cu linistea sonora. Oare un om care merge la un concert Iron Maiden nu poate avea pace in inima? Oare un om care merge la concert Fuego nu poate avea inima plina de ura? Credinta cea mai pura e cea pe care o manifesti cand nu esti vazut de nimeni, nu ca umblii pe strada cu haine negre si batic, de preferabil si cu trupa ta de la Biserica.

woody_alecsa spunea...

Daca ne ghidam in ziua de astazi dupa asa zisele "concepte bisericesti" si analizam putin, in fiecare lucru marunt pe care il spunem, sau il facem o sa regasim " indracirea " (ca sa folosesc si eu termenul marelui Monarh... Eu personal, sunt convinsa ca fiecare artist isi exprima prin versuri sau linie melodica in modul lui sentimente, trairi..etc asa ca aceasta afirmatie mi se pare total eronata. Si domnule Anonim, scuza-ma dar nu ma pot abtine sa nu imi spun parerea. Am impresia ca si comentariul tau este la fel de eronat ca si afirmatia Monarhului. 1 la mana, atata timp cat ai ceva de spus, respectiv de criticat, nu inteleg de ce ti sa iti ascunzi identitatea si 2. nimeni nu a afirmat ca este Satanist pentru ca asculta M.J sau rock. Nu stiu cum ai reusit sa interpretezi tu din afirmatia " noi sǎ ne ungem sufletul cu marile hit-uri semnate de Michael Jackson..." cu "Nu cred ca ti-a spus tie cineva ca esti satanist daca il asculti pe Michael Jackson. ". Data viitoare citeste mai atent :)

Trimiteţi un comentariu