sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Speranţa s-a fǎcut auzitǎ – Pleşu şi Liiceanu

Televiziunea Românǎ a ieşit la rampǎ cu o iniţiativǎ bine venitǎ. A reuşit performanţa de ai pune la masǎ pe doi dintre cei mai consacraţi intelectuali ai ţǎrii: scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu şi filosoful şi scriitorul Gabriel Liiceanu. În fiecare duminicǎ de la ora 18:00 vom avea ocazia de-a ne delecta timp de 50 minute cu un dialog între cei doi, un dialog care va cuprinde subiecte dintre cele mai interesante, subiecte care fac parte din constantele vieţii înseşi şi care le suportǎm zilnic.

“Ce facem cu viaţa noastră, de ce facem sau spunem prostii, de ce urâm sau de ce invidiem, ce sens are cititul, la ce e bună democraţia sau dacă e bine să faci politică sunt întrebări care ne privesc pe toţi şi în jurul cărora, conştient sau nu, ne construim viaţa”, spune Gabriel Liiceanu.
“Dar nu pentru că ne asumăm o autoritate de oracol, ci pentru că ni se pare că, împreună cu alţi mulţi români, avem aceleaşi nemulţumiri şi aceleaşi speranţe", precizează Andrei Pleşu.

Subiecte precum: “Despre speranţă”, “Despre prostie”, “Merită să faci binele?, “Ce înseamnă să gândeşti pe cont propriu?”, “E bine să faci politică?”, “Ce faci cu viaţa ta?”, “De ce călătorim?”, “De ce invidiem?”, “Ai noştri tineri” (o aştept cu sufletul la gurǎ, sunt foarte curios ce-au sǎ zicǎ despre noi), “Ce facem cu copiii noştri?”, “E bună democraţia?”, “De ce citim?”, “Mulţumesc, domnule Profesor”, “Despre impostură”, “Oamenii pe care i-am cunoscut”, “Cain şi Abel”, “Ce regretăm?”, “Ochiul străinului” etc, vor fi dezbǎtute de cei doi.

Aşadar, ora 18:00 a zilei de duminicǎ sǎ ne prindǎ cuminţi în fotolii, cu dicţionarul în mânǎ deoarece vom avea parte de cuvinte care depǎşesc nivelul nostru de culturǎ (unii dintre noi s-ar putea sǎ nu înţeleagǎ o iotǎ din dialogul respctiv) şi cu rǎbdare. Sunt convins cǎ dacǎ vom urmǎri aceastǎ emisiune, fiecare dintre noi vom fi mai bogaţi atât intelectual cât şi sufleteşte.

Prima ediţie a emsiunii: “Despre speranţǎ”

miercuri, 26 ianuarie 2011

Dictatura muzicii - concept bisericesc



Lanţul patimilor este însǎ mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formǎ muzicalǎ ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa ? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcǎ cu energie pozitivǎ sau negativǎ, dupǎ caz. Cea pozitivǎ o numim har, iar cea negativǎ...o putem numi îndrǎcire ! Madona nu foloseşte harul, cu siguranţǎ ! Eminem sau cei care compun muzicǎ tehno se încadreazǎ şi ei printre cei care nu inspirǎ dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, cǎci altǎ sursǎ nu mai existǎ.
Monahul Paulin Ilucǎ, Manifest pentru pǎstrarea tinereţii
Dupǎ cele citite mai sus pǎrerea mea despre bisericǎ si religie capǎtǎ un sens clar si ireversibil şi denotǎ, fǎrǎ nici cea mai micǎ îndoialǎ, faptul cǎ ceea ce susţine în mare parte e demn de ridicol şi luat în râs. Faptul cǎ ascultǎm o altǎ muzicǎ decât cea de la liturghie ne catalogheazǎ ca fiind adepţi ai Satanei, eretici, oameni fǎrǎ suflet, laşi, pǎrtinitori, ş.a.m.d. Extrem de şocant este faptul cǎ aceastǎ bisericǎ are adepţii ei care merg întodeauna în turmǎ şi nu fac altceva decât sǎ-şi care crucea care le-a fost hǎrǎzitǎ.

În fond şi la urma urmei orice acţiune întreprinsǎ în viaţa unui credincios e consideratǎ a fi un pǎcat. Distracţia, împreunǎ cu internetul şi site-urile de socializare reprezintǎ cel mai mare pǎcat modern, o ofrandǎ adusǎ Satanei, o încǎlcare a cuvântului lui Dumnezeu, o pierdere a timpului lui Dumnezeu (şi nu al tǎu personal).

Aşadar, marii artişti ai muzicii de orice gen îşi culeg inspiraţia din sânul macabru al Satanei. Mi se impune sǎ cred cǎ Madonna, Eminem, Lady Gaga, Smiley sau Ciprian Robu au ca punct de sprijin Diavolul şi uneltele sale. Cât de stupid şi infantil sunǎ, poate chiar trist. Şi cea mai mare idioţenie a tuturor timpurilor e cǎ oamenii o şi cred.

Dar sǎ lǎsǎm „turma” sǎ pascǎ notele muzicale bisericeşti şi noi sǎ ne ungem sufletul cu marile hit-uri semnate de Michael Jackson, Metallica, Scorpions sau orice alţi artişti care şi-au vândul sufletul Diavolului.

marți, 25 ianuarie 2011

Atitudinea unei generaţii de neînţeles

Dupǎ o lungǎ pauzǎ în care n-am fost în stare sǎ gândesc nimic deosebit, ultima perioadǎ m-a constrâns sǎ dau naştere unor pǎreri despre noua generaţie care nu va avea niciun impact în viitorul, de altfel sumbru, al României. Subiectul ţintǎ: generaţia tinerilor nǎscuţi si crescuţi în tranziţie[1].

Noi toţi, laolaltǎ, tinerii din ziua de azi gândim doar într-o direcţie, una nesigurǎ care ne va influenţa semnificativ viitorul. Direcţia despre care vorbesc poartǎ numele de ignoranţǎ alǎturatǎ, desigur, unei lipse acute de atitudine. Împreunǎ, aceşti doi termeni, au dat naştere unei boli care în scurt timp va deveni cronicǎ iar impactul va fi nimicitor.

Atitudinea este caracteristica principalǎ care îl defineşte pe un tânǎr şi îi modeleazǎ viitorul. O atitudine puternicǎ şi îndrǎzneaţǎ se dobândeşte prin informare, cercetare şi curiozitate. Câţi tineri români dobândesc aceste “calitǎţi”? Rǎspunsul e cât se poate de simplu: puţini. Pe cine sǎ învinuim? Sǎ fie pǎrinţii, profesorii, sistemul educaţional, cel politic sau pur şi simplu vina le aparţine tinerilor, în totalitate? Se pare cǎ am creat un lanţ al slǎbiciunilor al cǎrui verigi sunt toate rupte. Totuşi, dupǎ pǎrerea mea, vina ne aparţine, în cea mai mare mǎsurǎ, nouǎ! Am devenit atât de “înţelepţi”şi plini de sine încât refuzǎm orice criticǎ, orice sfat, orice pǎrere care vine din partea unui specialist iar problema capǎtǎ proporţii uriaşe în rândul elevilor de liceu şi al studenţilor care nu mai dau doi bani pe ceea ce înseamnǎ identitate şi respect. Refuzǎ sǎ-şi responsabilizeze atitudinea care nu sunt foarte sigur cǎ mai existǎ.

Tot ceea ce am afirmat mai sus este argumentat de lipsa cunoştinţelor elementare de limbǎ românǎ implementate în « limbajul de mess », de lipsa elementului logic al unei afirmaţii, citez : “ ..dar dinaia individual suntem numiţi indivizi”, de admiraţia irelevantǎ pentru manele, ţigani şi noţiunea de şmecher, de scandal monden, cocalarism şi bani obţinuţi pe cǎi “sigure” şi rapide.

Soluţia e cât se poate de simplǎ. Trebuie sǎ le oferim o alternativǎ bazatǎ pe încredere, respect şi stimǎ de sine. Iar când le vorbim despre viitor trebuie înlocuit termenul de speranţǎ cu cel de certitudine. În loc sǎ-şi doreascǎ “o ţarǎ ca afarǎ” mai bine sǎ aibǎ capacitatea de-a face una. Scopul sǎ însemne certitudine şi nu sǎ scuze mijloacele!


P.S. Existǎ şi elevi excepţionali care « au scos capul din nori » şi care au înţeles pe umerii cui stǎ responsabilitatea acelui viitor mai bun la care sperǎ toatǎ lumea.

Reflectând asupra libertǎţii aparente e titlul unui articol semnat de Sabina Crişan – 18 ani, elevǎ a Colegiului Naţional „Emil Racoviţǎ” din Cluj  care demonstreazǎ cǎ se poate, se poate gândi!!!

[1] Pentru profani, “tranziţie” – perioada cuprinsǎ între anii 1989-2011 care a marcat tranziţia de la comunism la capitalism (democraţie).