Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2011

Speranţa s-a fǎcut auzitǎ – Pleşu şi Liiceanu

Televiziunea Românǎ a ieşit la rampǎ cu o iniţiativǎ bine venitǎ. A reuşit performanţa de ai pune la masǎ pe doi dintre cei mai consacraţi intelectuali ai ţǎrii: scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu şi filosoful şi scriitorul Gabriel Liiceanu. În fiecare duminicǎ de la ora 18:00 vom avea ocazia de-a ne delecta timp de 50 minute cu un dialog între cei doi, un dialog care va cuprinde subiecte dintre cele mai interesante, subiecte care fac parte din constantele vieţii înseşi şi care le suportǎm zilnic.
“Ce facem cu viaţa noastră, de ce facem sau spunem prostii, de ce urâm sau de ce invidiem, ce sens are cititul, la ce e bună democraţia sau dacă e bine să faci politică sunt întrebări care ne privesc pe toţi şi în jurul cărora, conştient sau nu, ne construim viaţa”, spune Gabriel Liiceanu. “Dar nu pentru că ne asumăm o autoritate de oracol, ci pentru că ni se pare că, împreună cu alţi mulţi români, avem aceleaşi nemulţumiri şi aceleaşi speranţe", precizează Andrei Pleşu.
Subiecte precum:…

Dictatura muzicii - concept bisericesc

Lanţul patimilor este însǎ mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formǎ muzicalǎ ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa ? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcǎ cu energie pozitivǎ sau negativǎ, dupǎ caz. Cea pozitivǎ o numim har, iar cea negativǎ...o putem numi îndrǎcire ! Madona nu foloseşte harul, cu siguranţǎ ! Eminem sau cei care compun muzicǎ tehno se încadreazǎ şi ei printre cei care nu inspirǎ dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, cǎci altǎ sursǎ nu mai existǎ. Monahul Paulin Ilucǎ, Manifest pentru pǎstrarea tinereţii Dupǎ cele citite mai sus pǎrerea mea despre bisericǎ si religie capǎtǎ un sens clar si ireversibil şi denotǎ, fǎrǎ nici cea mai micǎ îndoialǎ, faptul cǎ ceea ce susţine în mare parte e demn de ridicol şi luat în râs. Faptul cǎ ascultǎm o altǎ muzicǎ decât cea de la liturghie ne catalogheazǎ ca fiind adepţi ai Sata…

Atitudinea unei generaţii de neînţeles

Dupǎ o lungǎ pauzǎ în care n-am fost în stare sǎ gândesc nimic deosebit, ultima perioadǎ m-a constrâns sǎ dau naştere unor pǎreri despre noua generaţie care nu va avea niciun impact în viitorul, de altfel sumbru, al României. Subiectul ţintǎ: generaţia tinerilor nǎscuţi si crescuţi în tranziţie[1].
Noi toţi, laolaltǎ, tinerii din ziua de azi gândim doar într-o direcţie, una nesigurǎ care ne va influenţa semnificativ viitorul. Direcţia despre care vorbesc poartǎ numele de ignoranţǎ alǎturatǎ, desigur, unei lipse acute de atitudine. Împreunǎ, aceşti doi termeni, au dat naştere unei boli care în scurt timp va deveni cronicǎ iar impactul va fi nimicitor.
Atitudinea este caracteristica principalǎ care îl defineşte pe un tânǎr şi îi modeleazǎ viitorul. O atitudine puternicǎ şi îndrǎzneaţǎ se dobândeşte prin informare, cercetare şi curiozitate. Câţi tineri români dobândesc aceste “calitǎţi”? Rǎspunsul e cât se poate de simplu: puţini. Pe cine sǎ învinuim? Sǎ fie pǎrinţii, profesorii, sistemul…