Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2011

Ciprian Robu & Blanche having FUN (O Eh A)

De multe ori nu reuşesc sǎ-mi gǎsesc un subiect potrivit pentru a-l putea transforma într-un articol sau în ceva despre care meritǎ cu adevǎrat sǎ fie scris. Noroc cu Ciprian care în ultimul timp reuşeşte sǎ-mi impresioneze simţurile (despre cel “sonor” e vorba) şi mai mult decât atât, reuşeşte sǎ nuanţeze bunul gust al muzicii. Ultima lui realizare în materie de muzica îşi are rǎdǎcinile înfipte chiar în piesa FuN al cǎrei succes şi ritm îl cunoaştem cu toţii. Dar n-are rost sǎ mǎ lungesc şi sǎ risc folosirea unor cuvinte nepotrivite pentru a descrie ritmul unei muzici fǎcute cu pasiune şi bun gust aşa cǎ mǎ opresc aici!

 Enjoy!

It's Time for FUN (O Eh A)

Un al doilea clip, o a doua demonstraţie de originalitate şi bun gust. Piesa Fun (O Eh A)semnatǎ Ciprian Robu & Blanche a primit ceea ce merita, un clip pe mǎsurǎ. Iatǎ cǎ încet, încet ideea a prins contur şi a dat naştere unui subiect cât se poate de simplu : distracţia. În fond nici nu putea fi vorba despre altceva deoarece însuşi titlul piesei ne trimite cu gândul spre acel lucru care dǎ vieţii bucurie şi relaxare. Nimic de adǎugat în plus. Pǎrerea mea personalǎ e una cât se poate de bunǎ. Felicitǎri Ciprian , Blanche, Dragos Dordea şi întregii echipe.Enjoy

Despre a persevera în greşealǎ

Subiectul educaţiei româneşti, al sistemului educaţional este foarte delicat şi subţire în toate formele pe care le cuprinde. Iatǎ ce spunea ilustrul nostru poet naţional, Mihai Eminescu, acum mai bine de un secol despre sistemul educaţional: Copiii români sunt încǎrcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţǎ nimic, pentru cǎ memoria nu pǎstreazǎ nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încǎrcǎrii memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scarba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învǎţat latineşte, greceşte, istoria universalǎ, logicǎ şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politicǎ, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frazǎ corectǎ, iar a doua zi dupǎ…

Ignoranţa – patrimoniu românesc

Înainte de a începe sǎ înşirui ceea ce mǎ frǎmântǎ vreau sǎ menţionez cǎ de nenumǎrate ori folosesc ca sursǎ de inspiraţie subiectele dezbǎtute de Andrei Pleşu în Dilema Veche şi  Adevǎrul, subiecte care trateazǎ cu mult patos şi argumentare ceea ce clacheazǎ în România dar şi subiecte care promoveazǎ adevǎrate comori descoperite sau nu ale acestor meleaguri.
Ei bine, astǎzi voi scrie cu regret şi înfrigurare despre o problemǎ care apasǎ pe umerii culturii şi  indentitǎţii proprii şi anume nepǎsarea faţǎ de patrimoniul cultural care se dezintegreazǎ cu fiecare zi şi cu fiecare guvernare. Imbecilitatea şi lipsa patriotimsului adevǎrat lǎrgeşte rana unor valori incontestabile care în mod normal (într-o ţarǎ civilizatǎ) ar aduce un profit uriaş si ar îmbunǎtǎţi considerabil imaginea unei ţǎri cǎzutǎ într-o amorţealǎ din care refuzǎ sǎ se trezeascǎ.
Iatǎ ce scrie Andrei Pleşu: Tot românul e patriot. Lacrima pe glie e rentabilă. Iar politicienii, când e vorba de „interesul naţional", d…

Robotzi!!!

Epicus-legendarus-website-us! Lansat la apǎ în anu doamnei 2010, şi-n cosmos în anu domnului...Sǎ fie-ntr-un ceas de 3600 de secunde şi sǎ fie de folos tuturor maimutzelor creative/creatoare. –  Aşa se prezintǎ sloganul  unui site produs de nişte bǎieţi din Cluj (se pare cǎ oraşul acesta chiar inspirǎ oamenii cu potenţial) care, din câte se pare, au dat pe piatǎ nişte producţii de calitate atât cu character funny cât şi constructiv.  Deşi v-am obişnuit în ultima perioadǎ cu articole critice care prezintǎ cu fidelitate realitatea ţǎrii m-am gândit cǎ a venit vremea sǎ şi râdem, poate aşa vom uita puţin de cotidianul frânt de prostie  şi emisiuni de proastǎ calitate.     Enjoy!!!Notǎ: Dar mie nu mi-e ciudǎ cǎ… cǎ-s eu supǎrat... mie mi...mi-e ciudǎ cǎ-s alţii fericiţi!

Viitorul sunǎ bine?!

De râsul Europei. 40% dintre adolescenţii români de 15 ani, semianalfabeţi.Din pǎcate avem confirmarea cǎ dupǎ Revoluţie nu s-a mai fǎcut carte în şcolile româneşti. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, 40% dintre adolescenţii de 15 ani sunt semianalfabeţi. Doar ai bulgarilor stau mai rǎu.Iatǎ o ştire care trebuie sǎ ne dea mult de gândit. Aşa a înţeles românul conceptul de libertate şi democraţie. Exact pe dos. Membrǎ a Uniunii Europene, România începe sǎ semene şi chiar sǎ fie comparatǎ cu ţǎri din lumea a III-a unde accesul la educaţie e precar, de cele mai multe ori inexistent. Potenţial existǎ dar  lipsesc mijloacele unui sistem eficient. Un sistem construit de oameni incapabili care încep a semǎna leit cu votanţii lor. În fond, acolo vom ajunge deoarece acest procentaj de-a dreptul alarmant reprezintǎ un capitol important din viitorul ţǎrii. Nu vreau sǎ repet întrebarea “Din vina cui s-a ajuns aici?”, ştim cu toţii rǎspunsul, din pǎcate. Atât de conştienţi suntem de rǎspun…

Speranţa s-a fǎcut auzitǎ – Pleşu şi Liiceanu

Televiziunea Românǎ a ieşit la rampǎ cu o iniţiativǎ bine venitǎ. A reuşit performanţa de ai pune la masǎ pe doi dintre cei mai consacraţi intelectuali ai ţǎrii: scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu şi filosoful şi scriitorul Gabriel Liiceanu. În fiecare duminicǎ de la ora 18:00 vom avea ocazia de-a ne delecta timp de 50 minute cu un dialog între cei doi, un dialog care va cuprinde subiecte dintre cele mai interesante, subiecte care fac parte din constantele vieţii înseşi şi care le suportǎm zilnic.
“Ce facem cu viaţa noastră, de ce facem sau spunem prostii, de ce urâm sau de ce invidiem, ce sens are cititul, la ce e bună democraţia sau dacă e bine să faci politică sunt întrebări care ne privesc pe toţi şi în jurul cărora, conştient sau nu, ne construim viaţa”, spune Gabriel Liiceanu. “Dar nu pentru că ne asumăm o autoritate de oracol, ci pentru că ni se pare că, împreună cu alţi mulţi români, avem aceleaşi nemulţumiri şi aceleaşi speranţe", precizează Andrei Pleşu.
Subiecte precum:…

Dictatura muzicii - concept bisericesc

Lanţul patimilor este însǎ mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formǎ muzicalǎ ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa ? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcǎ cu energie pozitivǎ sau negativǎ, dupǎ caz. Cea pozitivǎ o numim har, iar cea negativǎ...o putem numi îndrǎcire ! Madona nu foloseşte harul, cu siguranţǎ ! Eminem sau cei care compun muzicǎ tehno se încadreazǎ şi ei printre cei care nu inspirǎ dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, cǎci altǎ sursǎ nu mai existǎ. Monahul Paulin Ilucǎ, Manifest pentru pǎstrarea tinereţii Dupǎ cele citite mai sus pǎrerea mea despre bisericǎ si religie capǎtǎ un sens clar si ireversibil şi denotǎ, fǎrǎ nici cea mai micǎ îndoialǎ, faptul cǎ ceea ce susţine în mare parte e demn de ridicol şi luat în râs. Faptul cǎ ascultǎm o altǎ muzicǎ decât cea de la liturghie ne catalogheazǎ ca fiind adepţi ai Sata…

Atitudinea unei generaţii de neînţeles

Dupǎ o lungǎ pauzǎ în care n-am fost în stare sǎ gândesc nimic deosebit, ultima perioadǎ m-a constrâns sǎ dau naştere unor pǎreri despre noua generaţie care nu va avea niciun impact în viitorul, de altfel sumbru, al României. Subiectul ţintǎ: generaţia tinerilor nǎscuţi si crescuţi în tranziţie[1].
Noi toţi, laolaltǎ, tinerii din ziua de azi gândim doar într-o direcţie, una nesigurǎ care ne va influenţa semnificativ viitorul. Direcţia despre care vorbesc poartǎ numele de ignoranţǎ alǎturatǎ, desigur, unei lipse acute de atitudine. Împreunǎ, aceşti doi termeni, au dat naştere unei boli care în scurt timp va deveni cronicǎ iar impactul va fi nimicitor.
Atitudinea este caracteristica principalǎ care îl defineşte pe un tânǎr şi îi modeleazǎ viitorul. O atitudine puternicǎ şi îndrǎzneaţǎ se dobândeşte prin informare, cercetare şi curiozitate. Câţi tineri români dobândesc aceste “calitǎţi”? Rǎspunsul e cât se poate de simplu: puţini. Pe cine sǎ învinuim? Sǎ fie pǎrinţii, profesorii, sistemul…