marți, 2 februarie 2010

România în antitezǎ(I)

Domeniul: modele de moralitate şi nu numai.

Gânditorul stricǎ buna dispoziţie, sparge cheful, disturge distracţia pentru cǎ nu are nimic în comun cu „chefliii lipsiţi de griji”.

De la oameni simpli, la sportivi, intelectuali, politicieni, fiecare dintre noi ne-am format un anumit model de moralitate. Fie cǎ provine din realitate sau din purǎ ficţiune, e de nelipsit şi într-un mod sau altul de influenţeazǎ viaţa prin deciziile luate şi chiar prin comportament. Ce se întâmplǎ atunci când aceste modele de moralitate provin din mediile infecte ale media şi ale mediului înconjurǎtor şi cum ne dǎm seama de acest lucru?

În primul rând moralitatea şi modelul sǎu trebuie sǎ provinǎ din cel mai important şi apropiat loc şi anume, din familie. Pǎrinţii noştri sau persoana iubitǎ ne pot oferi cele mai mari exemple a ceea ce înseamnǎ moral, a ceea ce înseamnǎ conformitatea principiilor morale şi a bunǎstǎrii. Dar în viaţǎ trebuie sǎ ne ghidǎm şi dupǎ alte modele, oameni mari care prin munca şi devotamentul lor pentru un anumit principiu ne-au creat condiţiile necesare de a ne educa viaţa, în toate aspectele sale: comportament, educaţie, ideologie, etc.

Într-adevǎr e greu sǎ alegi întodeauna ceea ce e bine, dar cu puţin cap şi puţin suflet reuşeşti, dar atunci când mintea e îngustǎ şi refuzǎ a evolua atunci ajungem sǎ vorbim de situaţia unei Românii a secolului XXI plinǎ de rebuturi considerate de mulţi dintre noi modele de moralitate şi ghizi principali ai vieţii. Exemple:

1. Mircea Badea – om deştept cu un vocabular destul de reuşit dar a cǎrui prestaţie şi bun simţ lasǎ mult de dorit – îl consider a fi cea mai emblematicǎ figurǎ a trustului „Antenelor” şi un important model pentru mulţi dintre tinerii români(are bani, comenteazǎ aiurea şi pupǎ-n cur –ingredientele de-a reuşi în România).
2. Victor Ciutacu - un om cu adevǎrat dezgustǎtor din toate punctele de vedere, mai ales cel jurnalistic.
3. Serghei Mizil – afaceristul artist analist politic jurnalist actor, tatuatul Serghei Mizil reprezintǎ cel mai demn rebel al foştilor ani dar şi ai actualilor – apare peste tot – emisiuni mondene, OTV, emisiuni de analizǎ politicǎ, filme şi chiar la avatarele fanilor sǎi.

Fǎrǎ a mai face vreun clasament, menţionez cǎ urmǎtorii ocupǎ cele mai fruntaşe poziţii şi de aceea consider cǎ nu mai au nevoie de nicio prezentare: Gigi Becali, Nicolae Guţǎ, Florin Salam, etc.

La polul opus se alfǎ, laolaltǎ, oameni simpli dar şi intelectuali care ne fac o imagine pozitivǎ în lume şi chiar în propria ogradǎ. De la artisti, scriitori, partizani, politicieni, pânǎ la cei mai de seamǎ profesori şi oameni de rând.

Nu ştiu cum şi-au pǎstrat alţii intergritatea sub comunism, dar eu m-am salvat prin prieteni. De când mǎ ştiu am fost înconjurat de ceea ce aş putea numi, cu oarecare pompǎ, prieteni de idei. Astfel viaţa mea intelectualǎ, înainte de 1989, nu a avut nicio legǎturǎ cu şcoala, facultatea sau spaţiul public, şi s-a desfǎşurat exclusiv în cercul meu de prieteni. Erau pe de o parte, bibliotecile pe care le devoram împreunǎ cu entuziasm.
Şi mai erau nesfârşitele dezbateri pe care, voluptoşi şi îndrǎgostiţi, le organizam periodic. Totul era spontan şi perfect informal. Ne întâlneam, ascultam muzicǎ (care acoperea tot spectrul de la câmpurile gregoriene pânǎ la Genesis, Sting şi Jetro Tull), mâncam, beam şi discutam. H.R. Patapievici - Zbor în bǎtaia sǎgeţii - Eseu asupra formǎrii.


Gabriel Liiceanu
MirceaCǎrtǎrescu
Tudor Chirilǎ - Scrisoare cǎtre liceeni
Andrei Pleşu

Diferenţa o faceţi singuri şi cu siguranţǎ veţi concluziona cǎ prin aceşti oameni vom da culoare şi armonie vieţii iar despre ceilalţi, a cǎror modele vor rǎmâne în continuare acele rebuturi, nu pot decât sǎ regret cǎ existǎ şi cǎ vor influenţa la rândul lor generaţiile viitoare.

8 comentarii:

krank spunea...

N-am vazut in viata mea articol mai rusinos deca asta.intr-u top al rebuturilor tu incepi cu badea,ciutacu si ajungi la guta si salam?acestia reprezinta problemele Romaniei in acest moment vorbind de moralitate?traian basescu e model pozitiv de moralitate?sau udrea?sau ridzi?sau boc?sau g oprea?sau mazare?nu am timpul necesar sa iti insir adevaratele rebuturi din tara asta,vorbind doar de oameni politici aici.sa-ti dau cateva nume si din media:traian ungureanu,ioana lupea,andrei gheorghe,liviu mihaiu,robert turcescu ion cristoiu radu morar(si inca vreo cateva mii)...de scursurile astea de ce nu vorbesti?Intr-o tara care se scufunda tu dai exemplu negativ de moralitate exact pe cai care au curajul sa condamne si sa atace public un regim politic incoerent lipsit de idei si intr-un final criminal???esti prost?sau indragostit de basescu?pai tu te vorbesti de banii lui badea care face 2 emisiuni pe zi si sta cu parintii?esti retardat?de banii lui udrea cam ce zici?de banii lui eba ce zici???al intregii gasti al lui basescu de ce nu zici nimic?????ai dus penibilul la superlativ!si sa il bagi pe cartarescu in aceeasi oala cu liiceanu si patapievici...e..atat de romanesc...jenant mi-e rusine k am citit acest articol parca facut pentru romania libera sau EVZ!!!

Anonim spunea...

Constat ca tu esti de-o stupididate iesita din comun.... normal ca e bine sa ne luam modelele din familie(daca suntem unguri) cat despre topu ala rusinos care la-i facut ar trebui sa-ti fie rusine ca strambi adevaru grosonal.. Mircea Badea nu e un om bogat...Mircea Badea e un om care duce o vaita aproape impecabila nu fumeaza,face sport,nu consuma alcool,drogui, are doua emisiuni live zilnice. nu il consider nu model dar sa te apuci cu astfel de topuri trebe sa fi un mare mare iopcrit....

Aurel Csato spunea...

Mult adoratul Mircea Badea si fanii sai inversunati si senibili! Nu puteti suporta atunci cand cineva blameaza numele idolului vostru?
Mircea Cartarescu isi merita numele printre modelele Romaniei iar daca nu crezi asta, informeaza-te!
In plus e o analiza facuta de mine, in mare parte subiectiva, parerea personala. Si in plus se vede de unde ti-ai imprumutat limbajul de "birjar"!

Allex spunea...

Despre primul comentariu, nu am nimic de zis...e o parere, scrisa corect dar cu jigniri..iar jignirea este apanajul unui om nervos, excitat mental, lipsit de inteligenta si bun-simt, care nu-si poate sustine un punct de vedere prin argumente.
Comentariul 2...Il invit pe cel care l-a scris, sa mearga in gimnaziu si sa invete din nou gramatica limbii romane: "topu ala rusinos care la-i"- se scrie corect: topul rusinos PE CARE L-AI facut!" - in aceste conditii nici tie nu-ti pot raspunde, pentru ca de obicei vorbesc cu oameni decenti, iar decenta se invata de mic..in sensul in care mai chiulesti de la desen sau ed.fizica, dar obligatoriu mergi la orele de gramatica, asta pentru a nu cadea in penibil ori de cat ori deschizi gura sau scrii 2-3 randuri pe o foaie, sau pe net.

krank spunea...

1.Limbajul de birjar l-am imprumutat de la zeul tau basescu...ca deh,daca presedintele o face,cine suntem noi sa-l criticam?ba mai mult,ii si urmam exemplul.
2.Mircea Cartarescu merita fara indoiala sa fie mentionat printre modelele romanesti,referindu-ne la moralitate,dar nu merita sa fie jignit in asemenea hal in care ai facut-o tu punandu-l pe trepte de egalitate cu niste paraziti(ma refer tot la moralitate,fara a ma lega de valoarea sau non valoarea lor ca scriitori si intelectuali)ca patapievici si liiceanu.
3.Draga Alex,jignirea este apanajul unui om complet perfect rational constient si adaptat mediului in care traieste(desi descrierea ta mi-a placut,se potriveste perfect supremului carmaci) care poate da o replica pe masura unei asemenea minciuni.Sau in lumea ta ideala nu exista prosti?si nici retardati?nu traiesti cumva in romania?daca da inseamna ca te lovesti de ei in mod frecvent.Ei bine atunci cand te lovesti de asemenea oameni tu incerci sa-ti argumentezi punctul tau de vedere in fata lor?e un punct de vedere pe care il consider infantil,complet rupt de realitate si pana la urma un lucru care caontrazice insinctului tau de supravietuire.argumentele tale sunt egale cu zero in fata lor pentru ca,e logic,SUNT PROSTI.Deci nu poti confrunta un prost cu argumente,ci cu ce intelege el.adica jigniri.iar in cazul in care e si nesimtit e firesc sa recurgi la flegme palme si spitze in fund.sau daca sunt sau ma consider un om inteligent si de bun simt nu mai am voie sa injur sau sa lovesc?daca cineva ti-ar injura sau bate mama iubita etc.i-ai raspunde cu argumente logice?nu,i-ai crapa capu.iar dupa ce ai face-o,te-ai considera mai putin inteligent?eu zic ca nu.Deci te rog deschide ochii si nu te mai lamenta in asemenea hal,pt k altfel o sa fim ingenuncheati tot poporul impreuna cu inteligenta si bunul simt ale noastre.deja ne clatinam..

krank spunea...

p.s.
"Despre primul comentariu, nu am nimic de zis...e o parere, scrisa corect dar cu jigniri..iar jignirea este apanajul unui om nervos, excitat mental, lipsit de inteligenta si bun-simt, care nu-si poate sustine un punct de vedere prin argumente."
Vroiam sa iti mai sesizez lipsa flagranta de logica din comentariul tau...Incepi prin a preciza ca n-ai nimic de zis si continui facand exact opusul.Poate te preocupi mai mult de lacunele tale pe viitor pana sa ajungi sa le punctezi pe ale celorlalti.

Anonim spunea...

Cand nu ai argumente te legi de greseli de ortografie. Daca la comentariul1 nu ai nimic de spus si la comentariul 2 nu comentezi pentru ca vorbesti doar cu oameni decenti de ce te-ai mai chinuit sa scri? Probabil ca esti una din multele persoane care nu au nimic de spus dar totusi spun. Dl Aurel Casto am specificat ca Mircea Badea nu mi-e idol s-au model de ce insisti? Da-ti ochelari de cal jos si termina cu aberatile astea de 2 bani...Nu nu ma deranjeaza ca cineva il blameaza pe M.Badea, ma deranjeaza ca tu iti permiti sa dai modele morale si sa alcatuesti topuri care fie vorba intre noi sunt ridicole. Dar asa e vechea boala a ungurilor. voi nu aventi alte probleme decat sa dati modele tinerilor? nu aveti timp sa vedeti ce se intampla cu adevarat in scoli? nu aveti timp sa vedeti oameni saraci pe strazi,bolnavi fara medicamente in spitale? crezi tu ca asta este principala problema a tineretului? cu mai multi oameni precum cartarescu si liiceanu roamnia ar fi mai colorata? poate mai obedienta mai... prietene bati caampi grav....

Anonim spunea...

Ma corectez sa nu-i dau lui alex motiv de inca un comentariu. (nu mi-e idol sau model)..APP Allex scoala in romania creaza neadaptati....

Trimiteţi un comentariu