joi, 31 decembrie 2009

Chestionarul lui Proust

Principala trăsătură a caracterului meu: Speranţa şi convingerea de-a trǎi într-o lume mai bunǎ – utopic, nu-i aşa? (Proust: Nevoia de a fi iubit şi, mai precis, nevoia de a fi mângâiat şi răsfăţat, mai mult chiar decât nevoia de a fi admirat).

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Rafinamentul şi eleganţa – un gentilom veritabil (Proust: Farmecele feminine.)

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Arta de a seduce, cultura şi inteligenţa (Proust: Însuşirile bărbăteşti şi directeţea camaraderească.)

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Aprecierea dar în aceelaşi timp şi critica(constrcuctivǎ) (Proust: Faptul că sunt tandri cu mine, dacă persoana lor e suficient de sofisticată pentru a da un preţ mare tandreţei lor.)

Principalul meu defect: Sǎ perseverez în a face lucruri total neimportante, nevalorificarea timpului (Proust: Să nu ştiu, să nu pot să Ťvreau.ť)

Ocupaţia mea preferată: Sǎ citesc numai ce-mi place, sǎ mǎ uit la filme şi sǎ port discuţii din care sǎ învǎţ ceva. (Proust: Să iubesc.)

Visul meu de fericire: Sǎ las ceva în urma mea, o moştenire culturalǎ (Proust: Mi-e teamă că nu e destul de înalt, nu îndrăzesc să-l spun, mi-e teamă că-l voi distruge spunându-l.)

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Sǎ nu fi indeplinit visul meu de fericire (Proust: Să nu le fi cunoscut pe mama şi bunica.)

Ce-aţi vrea să fiţi: Eu dar cu puţine ajustǎri - e loc de mai bine(Proust: Eu însumi, aşa cum m-ar vrea oamenii pe care-i admir.)

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Locul aproape perfect este acela unde omul nu este dominat de orgoliu (Proust: Aceea în care lucrurile pe care le vreau s-ar realiza ca prin farmec şi unde tandreţea e întotdeauna împărtăşită.)

Culoarea preferată: Verde: culoarea ochilor mei (Proust: Frumuseţea nu se află în culori, ci în armonia lor.)

Floarea preferată: Trandafirul roşu roşu(Proust: A ei, şi apoi, toate.)

Pasărea preferată: Fazanul – atât prin colorit cât şi la gust. (Proust: Rândunica).

Prozatorii mei preferaţi: Slavici, Rebreanu, Dostoievski (Proust: Astăzi Anatole Framce şi Pierre Loti.)

Poeţii mei preferaţi: Eminescu (Proust: Baudelaire şi Alfred de Vigny.)

Eroul meu preferat: nu ştiu (Proust: Hamlet.)

Eroina mea preferată: nu ştiu (Proust: Bérénice.)

Compozitorii preferaţi: Dacǎ e vorba de clasici atunci: Beethoven (Proust: Beethoven, Wagner, Schumann.)

Pictorii preferaţi: Leonardo da Vinci şi Michelangelo, (Proust: Leonardo da Vinci, Rembrandt.)

Eroii din viaţa reală: Eroul român – cel care a murit pentru convigerile sale (Proust: Darlu, Boutroux.)

Eroinele din istorie: Regina Maria (Proust: Cleopatra.)

Băutura şi mâncarea preferate: Berea şi Jaegermeister, fazan fript şi ciorbele (Proust nu răspunde.)

Numele preferat: Bianca şi Andrei (Proust: N-am decât unul deodată.)

Ce detest cel mai mult: Idem Proust (Proust: Ceea ce e rău în mine.)

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Ceauşescu şi Iliescu (Proust: Nu sunt suficient de instruit ca să răspund.)

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Tot ceea ce implicǎ lipsirea dreptului la viaţǎ nu este un fapt eroic (Proust: Voluntariatul meu.)

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: O putere şi mai mare de compromis (Proust: Voinţa şi seducţiile.)

Cum aş vrea să mor: În niciun caz singur(Proust: Mai bun - şi iubit.)

Starea de spirit actuală: Dezamǎgire, tristeţe, indignare (Proust: Plictiseala de a mă fi gândit la mine pentru a răspunde la toate aceste întrebări.)

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Cele fǎcute din greşealǎ (Proust: Cele pe care le înţeleg.)

Deviza mea: Respect ca sǎ fiu respectat!(Proust: Mi-ar fi prea frică să nu-mi poarte ghinion!)

1 comentarii:

daninho spunea...

ba ce egoist esti...
cand mori mai vrei sa iei cativa cu tine, asa-i? :))

Trimiteţi un comentariu