sâmbătă, 31 octombrie 2009

Romanian people sucks!!!

O micǎ indignare? Dacǎ nici acum, cei care îmi vizitați blog-ul nu comentați atunci mai bine nu intrați, pentru ce sǎ faceți asta dacǎ nici mǎcǎr nu vǎ duce capul sǎ vǎ dați cu pǎrerea? Sunteți retardați? Înseamnǎ cǎ am descris bine în articol, mai mult de jumǎtate din populația acestei „superbe” țǎri sunt reduși! Duceți-vǎ fraților la vot și votați-i tot pe aia demni de mintea și „demintatea voastrǎ!”Așa conducǎtor, așa alegǎtor! Și acum altǎ întrebare? Ce-ar fi fost dacǎ MAESTRUL CARAGIALE
ar fi trǎit în zilele noastre? Vǎ duce capul sǎ rǎspundeți la o asemenea întrebare?

vineri, 30 octombrie 2009

Eu cu cine votez?

Chiar, eu cu cine naiba votez? Sǎ fie Bǎsescu, Geoanǎ, Antonescu, Oprescu? Doar ei candideazǎ? Și de ce sǎ aleg din aceeași oameni care ne conduc de 20 ani și n-au fǎcut nimic? De ce sǎ-i aleg tot pe ǎștia? Am acest drept care reprezintǎ unul dintre principiile democrației și îmi este greu sǎ-l folosesc, nu știu cum! Așa am ajuns dupǎ 20 de ani de democrație, sǎ-mi fie greu sǎ votez. Țin minte și acum cu ce entuziasm și bucurie m-am dus sǎ votez la alegerile din 2004. Emoția cu care am pus ștampila de vot m-a fǎcut sǎ sper cǎ țǎrișoara asta se va schimba și cǎ politicienilor o sǎ le pese de cetǎțeni. Uite cǎ m-am înșelat și o sǎ ajung iarași în cabina de vot, de data asta lipsit total de speranțǎ și entuziasm, și nu o sǎ știu cu cine sǎ votez. Nu pot sǎ aleg aceeași oameni care ne zic : „Sǎ trǎiți bine!” și nu e deloc așa, ar însemna cǎ sunt prost. Din pǎcate jumǎtate din populația țǎrii noastre este. FAVORIȚII pentru mult râvnitul fotoliu de la Cotroceni sunt aceeași oameni pe care-i doare-n cur de noi! Bǎi poporule român, Gândește puțin, Reflecteazǎ, cum dracu sǎ-i votǎm tot pe ǎștia?

Lista candidaților e compusǎ din 12 nume:
1. Traian Bǎsescu – suștinut de PD-L.
2. Mircea Geoanǎ – PSD+pc
3. Crin Antonescu – PNL
4. Sorin Oprescu – independent
5. Gigiiiiiiii Becaliiiiii – PNG-CD.
6. Kelemen Hunor – UDMR
7. Corneliuuuuuuuu Vadim Tudor – PRM
8. Potîrcǎ Constantin Ninel – independent
9. Rotaru Constantin – PAS (Partidul Alianța Socialistǎ)
10. Iane Ovidiu Cristian – PER (Partidul Ecologist Român)
11. Manole Gheorghe Eduard – independent
12. Remus Cernea – PVE (Partidul Verde)


Dupǎ ce am studiat puțin lista am luat o hotǎrâre: mǎ duc la vot și-l votez pe Remus Cernea( despre el clik aici ). De ce? Pǎi e tânǎr, nonconformist, face parte dintr-un partid care se bucurǎ de prestigiu în țǎrile civilizate ale Europei Occidentale și cel mai important, iese din tiparul acela comunist care înca a rǎmas implementat în mintea fiecǎrui român. Mulți o sǎ zicǎ: cum sǎ-l votez eu pe ǎsta, nu vezi cum se îmbracǎ și ce plete are? și mai vrea sǎ legalizeze prostituția și drogurile ușoare! Doamne asta-i blasfemie! Las cǎ-l votez pe Geoanǎ cǎ e comunist și uite ce frumos se îmbracǎ!



Așa cǎ haideți, barem noi tinerii, sǎ-i dǎm o șansǎ acestui om, sǎ ne reprezinte demnitatea și bunul simț, nu minciuna și ipocrizia. Și in plus, vreau sǎ merg la vot și în turul 2, dar sǎ am pe cine vota!

marți, 27 octombrie 2009

Good muzic

Ca sǎ rǎmân tot în sfera muzicii, a muzicii bune bineînțeles, nu se putea ca pe propriul meu blog sǎ nu postez douǎ din piesele mele preferate. Este vorba de piesa mea de suflet: Dream Theater – Space Dye Vest



și vesela și antrenanta piesa semnatǎ Daft Punk – „Harder, Better, Faster, Stronger! Nu mai vorbesc de video-ul de prezentare a piesei, un home made de excepție care impresioneazǎ de-a dreptul! Dar ce nu faci din pasiune pentru muzicǎ? Tot respectul pentru acei oameni care au fǎcut o adevǎratǎ pasiune din muzicǎ, fie cǎ o compun fie cǎ o colecționeazǎ!
Enjoy!!!

duminică, 25 octombrie 2009

C.B.U. MJ

De data asta și mai fain! Uite de ce iubesc Sibiul cel mai mult! Și uite de ce regret cǎ am mai pierdut un astfel de eveniment!


marți, 20 octombrie 2009

Tehnologie Toyota

Cum explicați faptul cǎ Toyota este lider mondial al pieței auto? – întrebarea celei de-a doua probe a concursului SuperBlog 2009 organizat de PCNews.



Când auzim Toyota automat ne gândim la tehnologie, eleganțǎ, simplitate și spirit inovator, într-un cuvânt Japonia. Sunt cel mai de necontestat exemplu de popor impecabil, cu o disciplinǎ și demnitate ieșite din comun. Ocupǎ cele mai fruntașe locuri de pe întreg mapamondul, din toate domeniile, în special cel economic și tehnologic. Istoria lor ne dovedește faptul cǎ au reușit dintodeuna sǎ se ridice chiar și din cele mai grele încercǎri. Cel mai elocvent exemplu este cel al atacului nuclear de la Hiroshima și Nagasaki.



În zilele noastre ne mândrim atunci când deținem un obiect „made in Japan”: Sony, Panasonic, Toshiba, Honda, Canon, Nintendo, Suzuki, Nikon, Yamaha, Casio și lista poate continua. Totuși, un studiu recent aratǎ cǎ Toyota este cel mai bun brand nipon, depǎșindu-le pe cele mai consacrate, Sony și Panasonic. La ora actualǎ valoarea de piațǎ a brandului Toyota însumeazǎ 31.57 miliarde de dolari. Cum au ajuns sǎ deținǎ monopolul, sǎ fie fruntași? Rǎspunsul îl regǎsim în rândurile de mai sus dar trebuie menționat și faptul cǎ ghidându-se dupǎ lozinci ca „Tehnologia de azi pentru societatea de mâine” sau „Autoperfecționare continuǎ – în japonezǎ, kaizen” (care este chiar principiul primordial de dezvoltare al Toyota), acești oameni sunt conștineți cǎ numai prin muncǎ și inovație vor reuși.
Evitând sǎ fiu cinic sau lipsit de orice fel de patriotism acești oameni au reușit pentru cǎ nu au mentalitatea delǎsǎtoare de român, în genul „Lasǎ bǎ, cǎ merge așa!!!

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Noi vrem respect!!!

Noi vrem RESPECT! Un cuvânt mare care spune tot, un cuvânt pe care politicienii nu-l cunosc și nu-i vor afla adevǎrata seminificație niciodatǎ, mai ales politicienii boșorogi de acum, cei crescuți în spiritul Bolșevismului. Nu le mai zic pe nume cǎ mi se face greațǎ. O sǎ ies în stradǎ (de bucurie) doar atunci când va muri cel mai mare dintre ei: ION ILIESCU.

Încercând totuși sǎ-mi ascund antipatiile politice vreau doar sǎ menționez faptul cǎ și eu vreau respect din partea lor și nu numai. Vreau sǎ ni se dea șansa sǎ vorbim, sǎ fim înțeleși și promovați. Avem acest drept!

Dar sǎ-i lǎsǎm mai bine pe Paraziții sǎ-și mai bage .... o datǎ în țara asta!!!




Asus UL30



Astǎzi a debutat concursul Super Blog 2009 și dupǎ cum era de așteptat m-am lovit și de prima probǎ. În ce constǎ?

Ce poți face într-o zi cu un notebook ce are o autonomie de 12 ore?



Este vorba de noua serie de laptopuri ASUS UL 30 , o serie care promite mult, atât performanțe cât și o mulțime de funcții. Accesând urmǎtorul link veți afla toate detaliile de care aveți nevoie și poate în cele din urmǎ vǎ vor convinge sǎ achiziționați acest tip de notebook. Poate cea mai interesantǎ caracteristicǎ este autonomia pe care ți-o oferǎ, 12 ore. De aici întrebarea: ce poți face într-o zi cu un notebook ce are o autonomie de 12 ore? Simplu, îi accesezi un internet mobil și te duci cu el în cele mai neașteptate și spectaculoase locuri care pot exista! Încerc sǎ-mi închipui ce interesant, poate chiar ciudat, ar fi sǎ-i dai webcam-ul unui prieten din lista ta de messenger și în spatele tǎu sǎ aibe surpriza sǎ vizualizeze locuri ca șoseaua șerpuitǎ de pe Transfǎgǎrǎșean, Crucea Caraimanului, Sfinxul, Babele și de ce nu chiar Marea Neagrǎ. Eu unul așa aș profita de o asemenea funcție a laptopului meu chiar dacǎ nu sunt genul care sǎ-și ia „tehnologia” dupǎ el atunci când pleacǎ într-o drumeție.

miercuri, 14 octombrie 2009

Nimeni nu e mai presus de lege!

Se spune cǎ „nimeni nu e mai presus de lege”, oricât de ciudatǎ și absurdǎ ar fi. Conform dex-ului legea reprezintǎ o normǎ cu caracter obligatoriu, stabilitǎ și apǎratǎ de puterea de stat. Ce se întâmplǎ atunci când religia, superstițiile, tradițiile sau chiar mintea îngustǎ a unui individ sau grup de oameni intervine în nașterea sau modificarea unei legi? Aș spune absurditate, ridicol, banal și de foarte multe ori chiar mortal. Cǎ bine zicea Einstein: „Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.”
Iatǎ pânǎ unde au ajuns cǎile nemǎrginite ale prostiei umane:
1. În Danemarca existǎ o lege care-i obligǎ pe toți posesorii de automobile sǎ se uite sub propriile mașini în cǎutarea unor eventuali copii ascunși acolo, înainte de a urca la volan și a demara.

2. Pânǎ în prezent, 24 de state americane dau câștig de cauzǎ divorțului intentat de orice femeie care pretinde cǎ soțul sǎu este impotent.

3. În Indonezia, legea pedepsește masturbarea efectuatǎ fie de bǎrbați sau femei, cu moartea prin decapitare. (Indonezia nu mai e pe lista mea de destinații turistice :))

4. În timpul oricǎrui act sexual petrecut în orașul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un bǎrbat sǎ tragǎ cu o armǎ de foc în momentul în care partenera sa se apropie de orgasm.

5. Legile orașului Willowdale din statul Oregon interzic oricǎrui bǎrbat care face dragoste cu o femeie, sǎ înjure sau sǎ blesteme pe durata întregului act sexual.

6. Existǎ o lege în orașul Oxford din statul Ohio, care interzice oricǎrei femei sǎ se dezbrace în fața unei fotografii care reprezintǎ un bǎrbat.

7. În statul american Washington, dacǎ un cetǎțean se laudǎ în public cǎ are pǎrinți bogați și influenți, persoana în cauzǎ ajunge la închisoare. (legea aceasta ar merge de minune la noi)

8. În orașul italian Milano existǎ o lege localǎ care-i obligǎ pe cetǎțeni sǎ zâmbeascǎ tot timpul, cu excepția situațiilor când merg la spital sau la înmormântǎri.

9. Singura țarǎ din lume care nu a cenzurat niciun film porno este Belgia.

10. În Liban, bǎrbaților le este permis sǎ întreținǎ acte sexuale cu animalele de sex feminin. Dacǎ în schimb, un bǎrbat este surprins în timpul unui act sexual cu un animal de sex masculin, este pedepsit cu moartea fǎrǎ niciun fel de proces.

11. În Bahrein este interzis de lege ca un bǎrbat ginecolog sǎ examineze direct organele genitale ale unei femei. Puținii bǎrbați medici ginecologi din acestǎ țarǎ musulmanǎ, se folosesc în acest scop de o oglindǎ poziționatǎ astfel încât sǎ le ofere imaginile de care au nevoie atunci când stabilesc un diagnostic pe cale vizualǎ.( religia, bat-o vina!)

12. Dacǎ ajungeți în orașul Miami din Florida, rețineți cǎ este interzis de lege sǎ imitați orice fel de sunete emise de animale.

13.
Este contrar legii pentru orice cetǎțean britanic sǎ moarǎ în interiorul Palatului Parlamentului din Londra.(dacǎ se întâmplǎ acest lucru, Moartea este trasǎ la rǎspundere?:) )

14. În orașul Baltimore din Maryland, este ilegal sǎ intri cu un leu într-o salǎ de cinema.

15. Pe teritoriul Franței este ilegal sǎ dai numele de Napoleon unui porc. (În România ar trebui sǎ fie obligatoriu sǎ dai numele de Iliescu unui porc)

16. Orașul St. Louis din Missouri are în vigoare o lege conform cǎreia este interzis ca un bǎrbat sǎ salveze o femeie aflatǎ în pericol, dacǎ aceasta este îmbrǎcatǎ în pijamale.

17. În Bangladesh, chiulitul de la școala este interzis de lege. Orice elev prins în afara orelor de curs, ajunge la închisoare. (așa ne fǎcea și nouǎ la “Radu Negru”:))

18. În orașul Eureka din starul american Nevada, legea interzice ca un bǎrbat cu mustațǎ sǎ sǎrute o femeie.

19. În timpul regimului politic taliban din Afganistan, clericii musulmani au adoptat o lege care le interzice femeilor sǎ poarte soșete de culoare albǎ, pe motiv cǎ astfel bǎrbații se excitǎ sexual în preajma lor.

20.
În Paraguay duelul este permis de lege, atâta timp cât cei doi participanți la duel fac dovada cǎ doneazǎ sânge spitalelor.(bine gândit)

21. Dacǎ ajungi cumva în orașul Logan County, sǎ nu sǎruți niciodatǎ o femeie care doarme, indiferent dacǎ îți este soție sau prietenǎ. Legile acestui oraș pedepsesc acest gest cu închisoarea.

22. În capitala statului El Salvador, orașul San Salvador, existǎ o lege care condamnǎ la moarte prin împușcare în fața unui pluton de execuție, orice șofer prins bǎut în interiorul capitalei. Anul trecut 32 de șoferi ghinioniști au fost executați în acest mod.

23. Legile statului Ohio pedepsesc cu închisoarea pe oricine încearcǎ sǎ îmbete un pește.

24. În statul Carolina de Nord, este interzis de lege sǎ înjuri în prezența... morților.

25. În statul american Florida, este interzis orice act sexual cu un porc spinos.

26. În Anglia oricine lipește greșit o marcǎ poștalǎ care o reprezintǎ pe reginǎ, poate fi acuzat de trǎdare de țarǎ.

27. În Marea Britanie, legea permite oricǎrei femei gravide sǎ urineze oriunde dorește, inclusiv în cascheta unui polițist, fǎrǎ sǎ poate fi trasǎ la rǎspundere.

28. În Singapore este contrar legilor acestei țǎri sǎ mesteci banala gumǎ de mestecat.

29. În Danemarca legea permite deținuților sǎ evadeze din închisori.

30. În Elveția este ilegal sǎ trântești portiera oricǎrei mașini.

Bonus: În Myanmar este ilegal sǎ accesezi Internetul.

marți, 13 octombrie 2009

Politicǎ sau teatru?

În sfârșit a cǎzut Guvernul. Dupǎ 20 de ani de „democrație” au reușit sǎ înlǎture un Guvern prin Moțiune de Cenzurǎ. „Hop Țop Boc” și echipajul lui își fac bǎgǎjelul și pǎrǎsesc palatul Victoria. Cine va veni? Cine ne va mai amǎgi pânǎ la alegeri? Singura variantǎ cu care aș fi de acord ar fi aceea în care primarul Sibiului, Klaus Johannes, va fi desemnat prim-ministru și va conduce o echipǎ formatǎ din tehnocrați. Bineînțeles existǎ și varianta în care aceelași guvern „Boc 2” va rǎmâne ca interimar pentru o perioadǎ de 45 zile, lucru care ar demonstra cǎ nu s-a rezolvat nimic. Oricum nu se va rezolva niciodatǎ nimic deoarece aleșii noștri sunt interesați numai de putere nu și de interesele cetǎțeanului de rând. Lord Acton spunea: „Puterea corupe iar puterea absolutǎ corupe în mod absolut” lucru foarte real deoarece asistǎm zilnic la aceastǎ noțiune. Un alt lucru de care sunt absolut convins e cǎ orice politician, de orice culoare politicǎ ar fi, nu dǎ doi bani pe omul de rând, pe familia lui, pe valorile care se nasc în țara noastrǎ, pentru ei contând un singur și-un singur lucru, banul și puterea: „Banii sunt putere!”


Așa cǎ haideți dragi concetǎțeni sǎ fim în continuare creduli și optimiști cǎ politicienii noștrii dragi ne vor reprezenta interesele și vor aduce România la nivelul unor țǎri ca Italia, Franța sau Germania. Niciodatǎ, nu în condițiile acestea. Poate doar când vom fi conduși iarǎși de strǎini. Istoria ne-a demonstrat acest lucru!

detalii AICI

Un semn de la divinitate

De obicei când vezi așa ceva și nu gândești, gǎsești soluția pe moment, fǎrǎ a mai face cercetǎri. „E de la Dumnezeu”, „Dumnezeu a vrut așa”, în orice caz divinitatea e rǎspunsul. Dintodeauna a fost mai simplu sǎ nu cercetǎm, doar sǎ credem, cǎ vorba aceea din Bibilie: „Crede și nu cerceta”. De ce sǎ ne mai obosim sǎ cǎutǎm un rǎspuns logic când e mai simplu sǎ spunem cǎ e un semn divin? Noroc cu filozofii și tehnocrații cǎ au mai fǎcut unele cercetǎri cǎ eram și acum în Epoca de piatrǎ, poate nici acolo! Sunt convins totuși cǎ deși acest fenomen are o explicație logicǎ s-au nǎscut o mulțime de scenarii și supoziții care mai de care mai fascinante.

Scena a avut loc acum 2 zile în capitala Rusiei, Moscova.
Expicația fenomenului: „Este vorba de intruziunea aerului arctic în atmosferǎ. Soarele strǎlucea dinspre vest, în acel moment, iar asta este tot secretul efectului produs în acea zi. Trebuie sǎ înțelegem cǎ este vorba doar de un efect optic, de o iluzie, chiar dacǎ aratǎ înspǎimântǎtor”, declarǎ purtǎtorul de cuvânt al stației meteo moscovite.


luni, 12 octombrie 2009

Cea mai sigurǎ metodǎ contraceptivǎ!:))

Iatǎ ce poți face la școala!
Super tare faza! Uimitor cât rezistǎ un prezervativ!



Un altfel de „Te iubesc!!!”

Mi-am adus aminte de copilǎrie și de poznele pe care le fǎceam. Deasemenea am cǎzut pe gânduri și am realizat cǎ niciodatǎ nu am avut stat cel puțin un minut sǎ mǎ gândesc cât de greu le-ar fi fost pǎrinților sǎ ne creascǎ și sǎ aibe grijǎ de noi. „Rǎbdare” e cuvântul cheie, foarte multǎ rǎbdare, lucru care nouǎ tinerilor ne cam lipsește. Douǎ, trei lucruri care nu ne convin, ne sare repede țandǎra și pânǎ la ceartǎ nu e decât un pas.
Parinții noștri sunt cu siguranțǎ acele persoane care ne învǎluie în acea dragoste necondiționatǎ. Cred cu pǎrere de rǎu cǎ doar în aceastǎ relație(pǎrinte-copil) mai regǎsim acest sentiment care de altfel începe sǎ-și piardǎ din intensitate odatǎ cu trecerea timpului. Parinții devin din ce în ce mai ocupați, copiii sunt prinși într-o lume digitalǎ. Noua generație de pǎrinți crede cǎ banul rezolvǎ tot, iar dacǎ copilul își primește cantitatea suficientǎ de bani atunci totul e „ca la carte”. Uitǎ sǎ dea sfaturi, uitǎ sǎ spunǎ chiar și banalul „Noapte bunǎ”!


Concluzia o tragem de aici:

vineri, 9 octombrie 2009

Crimǎ și Oroare(III) - Holocaust

Cu ocazia zilei Holocaustului în România și având legǎturǎ și cu ultimele mele postǎri legate de acest subiect aș dori sǎ recomand o serie de filme care trateazǎ ca subiect principal Holocaustul nazist dar și celelalte descrise de mine.

„Auschwitz.The Nazis and The Final Solution”(2005) un documentar marca BBC care descrie cu lux de amǎnunte ororile comise de naziști în Lagǎrul de la Auschwitz. Sunt cuprinse mǎrturi macabre ale supraviețuitorilor dar și ale foștilor membri SS. De-a dreptul terifiant este faptul cǎ o o parte din foștii membri SS încǎ își susțin ideologia și ura fațǎ de naziști.
„La vita e bella” – în regia lui Roberto Benigni, filmul este o fabulǎ, în stil chaplinian, despre puterea imaginației de a se împotrivi crudelor realitǎți din Europa în timpul celui de-Al II-lea Rǎzboi Mondial.



„Lista lui Schindler”(Schindler`s list 1993) – în regia lui Steven Spielberg , câştigător a şapte premii Oscar, trei Globuri de aur şi şase BAFTA, filmul redă povestea adevărată a lui Oskar Schindler, un om de afaceri care foloseşte mână de lucru evreiască în fabrica pe care o are în Polonia. Pe măsură ce, în timpul celui de-al doilea război mondial, situaţia evreilor devine din ce în ce mai dramatică, perspectiva lui Schindler se schimbă. Omul de afaceri nu se mai gândeşte la profitul său, ci la salvarea a peste 1100 de suflete de la moartea prin gazare.



„Pianistul”(The Pianist 2002) – în regia lui Roman Polanski, bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreieşti este forţat ca pe timpul ocupaţiei naziste a Poloniei să ducă o viaţă de fugar, pentru a scăpa de deportare.
Szpilmann reuşeşte să fugă din ghetoul din Varşovia şi îşi va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele oraşului. Salvarea îi vine de la un ofiţer german, care îl va ajuta să supravieţuiască.



„Hotel Rwanda”(Hotel Rwanda 2004) în regia lui Terry George, este o poveste adevǎratǎ, al cǎrei erou este Paul Rusesabagina (Don Cheadle), un director de hotel din Rwanda, care își folosește curajul și viclenia pentru a adǎposti peste o mie de refugiați, amenințați cu moartea

joi, 8 octombrie 2009

Ciprian Robu - She's So Fucking Cool (Electro Dance Video)

Home made!!!

Crimǎ și Oroare(II) - Holocaust






Crimǎ, oroare, rǎutate – cuvinte care descriu politica dusǎ de multe minți înguste ale secolului XX. Sǎ omori a fost probabil cea mai simplǎ metodǎ sǎ intri în istorie, dar sǎ omori în masǎ este cu siguranțǎ cea mai sigurǎ metodǎ de a rǎmâne în analele istoriei și a fi pomenit an de an. Pânǎ la urma urmei care sunt cele mai emblematice figuri ale istoriei? Rǎspunsul e simplu: Alexandru cel Mare, Nero, Napoleon Bonaparte, Lenin, Stalin, Hitler, Saddam Hussein, etc. Doar pomenind aceste nume trezim un aer de teamǎ și indignare în sufletul oricǎrui om. Bineînțeles sunt multe alte figuri de care nici nu am auzit, dar care au creat la fel de mult haos și victime ca și cei mai cunoscuți: Mao Zedong, F.D. Roosevelt, Pol Pot, Slobodan Milosevic, etc.
Iar oameni ca Dalai Lama, Gandhi, etc sunt foarte rar pomeniți, de cele mai multe ori uitați, ba chiar unii dinte ei cum ar fi cunoscutul membru Bealtes, John Lennon (important militant pentru drepturile omului, cu contribuții enorme aduse aceste cauze) sunt foarte des criticați pentru simplul fapt cǎ au negat existența Creștinismului și a lui Iisus Hristos. Pomenind creștinism vreau sǎ trec la un alt genocid, cel produs chiar în numele acestei religii. Mari criminali sunt astǎzi considerați sfinți: „Sfântul” Constantin Cel Mare ( 313- Edictul de la Milano) și Teodosie I cel Mare (cel care e interzis pǎgânismul). Trebuie pomenite cruciadele și Inchiziția spaniolǎ dar despre aceste perioade tulburi ale istoriei o sǎ revin cu o altǎ serie de articole.

Bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki

Bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două oraşe din Japonia, Hiroshima şi Nagasaki.



Pe 6 august 1945 avionul de tip B-29 „Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bombǎ pe bazǎ de Uraniu cântǎrind patru tone și jumǎtate, poreclitǎ „Little Boy”, deasupra Hiroshimei. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leagǎ delta râului Ota a fost ținta acestei bombe. Era așteptat ca ciuperca atomicǎ sǎ se înalțe la 600 de metri deasupra solului. La ora 8 și 15 minute, bomba a fost lansatǎ de pe Enola Gay și a ratat ținta cu numai 260 de metri. La ora 8 și 16 minute, într-o clipǎ, 66 000 de oameni au fost omorâți și 69 000 au fost rǎniți într-o explozie atomicǎ de 10 kilotone. Punctul vaporizǎrii totale a mǎsurat 1 km în diametru. Distrugerea totalǎ s-a produs într-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zonǎ cu diametrul de 3,5 km. La 4 km, tot ce era inflamabil a ars, ștergând de pe suprafața pǎmântului toatǎ vegetația existentǎ.



Un alt nor în formǎ de ciupercǎ se ridica la peste 6.000 metri deasupra orașului Nagasaki, în data de 9 august 1945, la numai câteva secunde dupa ce trupele americane au aruncat o altǎ bombǎ atomicǎ. La Nagasaki temperatura norului atomic avea sǎ ajungǎ egalǎ cu cea a soarelui. De obicei temperatura urcǎ treptat, atinge un punct maxim și apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant într-o fracțiune de secundǎ, transformându-se într-o sferǎ de foc cu peste câteva milioane de grade. Cei aflați sub punctul 0 s-au descompus, impregnându-se în pietre. Țiglele acoperișurilor s-au topit pe o razǎ de 500 de metri da la acest punct zero. Primarul orașului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a vǎzut fulgerul și a simtțit cǎldura. La Academia Navalǎ Japonezǎ de pe insula Eta Jima, situatǎ la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflați în sǎlile de curs au auzit un sunet surd, dar au simțit adierea unui vânt neobișnuit de cald prin ferestrele deschise. În comparație cu aceștia, ce vor fi simțit nefericiții de la Cartierul General al Armatei care au fost aproape de punctul zero? Nu au avut timp sǎ simtǎ nimic pentru cǎ au murit cu toții, ori arși, ori uciși, de unda de șoc, ori de radiații.
Cei care lansaserǎ bomba erau la rândul lor îngroziți de pârjolul pe care îl provocaserǎ. “Era o viziune înfricoșǎtoare, o masǎ clocotitoare de fum gri-purpuriu și se vedea cǎ avea un miez roșu și totul ardea…” a declarat la sfârșit unul dintre piloți. Nici mǎcar generalului Spaatz nu-i venea sǎ creadǎ, când a vǎzut în hambarele americane de la Tinian cutia în care fusese ambalatǎ bomba, cǎ un lucru așa de mic putea provoca un așa dezastru. În timp ce la Hiroshima totul ardea, 70.000 de oameni murind în primele secunde și în zilele urmǎtoarele încǎ 28.000, la Tinian, piloții de pe Enola Grey erau sǎrbǎtoriți ca niște eroi.


Holodomor. Holocaustul comunist
Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută şi ca Holodomor , a fost una dintre cele mai grave catastrofe naţionale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morţi estimat la câteva milioane. În timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat şi alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se înţeleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni. Cercetătorii sunt de acord că foametea a fost cauzată mai degrabă de politica agricolă a guvernului sovietic şi a lui Stalin decât din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit şi „genocidul ucrainean”, ceea ce ar implica faptul că Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii naţiunii ucrainene ca factor politic şi entitate socială. Istoricii încă mai discută dacă politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidenţa prevederilor Convenţiei asupra genocidului, iar mai multe ţări au recunoscut între timp Holodomorul ca genocid. La 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezoluţie care afirmă că foametea forţată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean. Holodomor a provocat moartea a milioane de persoane - intre 4 și 10 milioane, potrivit unor estimǎri - în fosta republicǎ sovieticǎ Ucraina, dar a afectat grav și alte regiuni din URSS, cum este Kazahstanul, Caucazul și Siberia Occidentalǎ.



Parlamentul European a adoptat în data de 25 octombrie un text care calificǎ drept “crimǎ impotriva poporului ucrainean și împotriva umanitǎții" marea foamete din 1932 -1933, în care si-au pierdut viața milioane de ucraineni, cu riscul de a atrage nemulțumirea Moscovei, relateazǎ NewsIn.

Cambodgia și coșmarul Khmerilor Roșii
Experimentul comunist delirant al khmerilor roșii în Cambodgia poate fi privit ca o „încununare“ terifiantǎ a eforturilor constante ale satrapilor marxist-leniniști de a edifica „o societate cu totul nouǎ, sǎnǎtoasǎ, care se consolideazǎ și se dezvoltǎ continuu, și unde domnește egalitatea și armonia“ (Pol Pot).



Asimilând cu fanatism modelul chinez al lui Mao Zedong, liderul khmer, Pol Pot, a transformat Cambodgia – în 3 ani, 8 luni și 20 de zile, atât cât a stat la putere – într-un imens lagǎr de exterminare. Instituind un regim macabru și halucinant, pe alocuri aproape imposibil de definit. Bilanțul este cel puțin sumbru: între unul și douǎ milioane de locuitori (din șapte), jumatate din populația chinezǎ și toti vietnamezii au cǎzut victime criminalilor însetați de sânge ai lui Pol Pot.

Genocidul din Rwanda
Termenul Genocidul din Rwanda desemnează masacrarea a aproximativ 800 - 1 milion de etnici Tutsi şi etnici Hutu moderaţi.



Aceste crime au fost săvârşite într-o perioadă de 100 de zile (6 aprilie - mijlocul lui iulie 1994) de către două miliţii hutu, Interahamwe şi Impuzamugambi, în urma revoltei populaţiei hutu, împotriva etniei tutsi.Genocidul s-a putut întâmpla şi din cauza pasivităţii comunităţii internaţionale, deşi în acel moment în Rwanda era staţionată o misiune de pace (UNAMIR), sub egida Naţiunilor Unite. Masacrarea etnicilor tutsi s-a declanşat după ce la 6 aprilie 1994, avionul în care se afla preşedintele Rwandei din acel moment, Juvénal Habyarimana, şi preşedintele Burundi-ului, ambii etnici hutu, s-a prăbuşit în condiţii neelucidate, lângă capitala Kigali.

luni, 5 octombrie 2009

Crimǎ și oroare – Holocaust(I)






„Când moare un om este o tragedie, când mor milioane este o statisticǎ.”
I.V. Stalin


Noțiunea de holocaust îi este atribuitǎ, în cele mai multe cazuri, nazismului, în spețǎ, lui Hitler. Întradevǎr ceea ce a înfǎptuit mintea lui bolnavǎ este considerat a fi cel mai mare genocid din istoria umanitǎții. Trist și revoltǎtor este faptul cǎ nu avem de-a face cu un caz singular, cu un singur genocid. Secolul XX abundǎ și ne oferǎ cele mai mari exemple ale rǎutǎții și minții diabolice a omului. În acești 100 de ani au murit mai mulți oameni decât au murit vreodatǎ, am deteriorat planeta mai tare decât ne putem imagina, am dus rǎutatea și spiritul perfid pânǎ la extreme. Progresul tehnologic a fost folosit într-un mod atât de greșit încât pânǎ și acum, nimic nu s-a schimbat. Plutim pe o pulbere care odatǎ aprinsǎ ne-ar întoarce înapoi la Big Bang. Se spune cǎ omul învațǎ din greșeli! Foarte adevǎrat dar oare chiar așa e? Oriunde mi-aș îndrepta privirea vǎd cǎ același și același lucru se repetǎ, doar „scena și actorii sǎi” diferǎ.
Aceste atrocitǎți au fost posibile și construite pe baza ignoranței omului de rând. Intuiția omului puternic și-a spus dintodeauna cuvântul, el(dictarorul) subjugând masele cu o ușurințǎ ieșitǎ din comun. Iatǎ un exemplu: „Masele cred mai degrabǎ o minciunǎ mare decât una micǎ(Adolf Hitler) sau Nu conteazǎ cine voteazǎ, conteazǎ cine numǎrǎ voturile(I.V. Stalin).
Totuși ceea ce vreau eu sǎ demonstrez este cǎ prea mult s-a pus accent pe Holocaustul lui Hitler, iar celelalte au fost parțial uitate și foarte puțin mediatizate. Multe dintre ele nici nu sunt recunoscute de statele și popoarele pǎrtașe. O sǎ enumǎr 5 dintre ele, 5 holocaust-uri care se ridicǎ la nivelul celui mai cunoscut: Genocidul armean, Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, Foametea ucraineanǎ(Holomodor), Genocidul din Cambodgia și cel din Rwanda.



Holocaustul nazist: Odată cu izbucnirea războiului, Germania a început primul stadiu a ceea ce avea să fie numit Holocaust, masacrarea premeditată, la scară industrială, a 9 până la 11 milioane de oameni, (cifrele sunt aproximative). Grupurile considerate „indezirabile” îi includeau, în special, pe evrei, polonezi, prizonierii ruşi de război, slavi, rromi, sinti, persoanele cu probleme mentale sau handicapuri fizice, homosexualii, Martorii lui Iehova, disidenţii politici şi comuniştii.



Genocidul armean(1915-1916).
Acest prim genocid al secolului XX s-a soldat cu moartea a un milion două sute de mii de armeni (în funcţie de surse, cifrele oscilează între 600.000 şi 1.500.000).
Faptele au fost cunoscute la nivel internaţional încă din luna mai a anului 1915, pe calea rapoartelor unor diplomaţi neutri şi prin intermediul câtorva martori aparţinând unor misiuni, şcoli sau spitale. În afară de morţi, au existat răpiri de femei şi reeducări în orfelinate musulmane pilot. Cei care au scăpat ca prin minune au fost adăpostiţi de vecini sau de prieteni musulmani, ori au fost cruţaţi prin milostenia câte unui caimacam.



În fiecare an, pe 24 aprilie, armenii din întreaga lume își amintesc de omorârea sistematicǎ a 1,5 milioane dintre strǎmoșii lor. Pe 24 aprilie 1915 guvernul Junilor Turci a strâns și executat câteva sute de intelectuali și lideri religioși armeni, aceasta fiind începutul unei campanii de anihilare a populației armenești.



Pânǎ în 1923, guvernul turc de la acea vreme omorâse peste jumatate din populația armeanǎ și deportase alte sute de mii din ținuturile lor ancestrale. Președintele Comisiei pentru Drepturile Omului din parlamentul European, Charles Tannock, a arǎtat cǎ „se spune cǎ genocidul armenesc a inspirat planurile naziste de exterminare a evreilor. Cu toate acestea în comparație cu Holocaustul, majoritatea oamenilor știu puține despre acest episod sumbru".(va urma)

duminică, 4 octombrie 2009

The world without Romania

În ultimul timp se vorbește doar în termeni negativi despre România. În presa scrisǎ, în talk-show-uri, în discuțiile noastre cotidiene, țara noastrǎ e târâtǎ prin noroi. Politicienii sunt principalul subiect de dezbatere, de cele mai mult ori chiar singurul, lucru care denotǎ faptul cǎ România e în groapǎ. Dar în groapǎ e de când mǎ știu. Ciudat este faptul cǎ am uitat în ce fel de țarǎ trǎim și în loc sǎ învǎțǎm ceva din asta mai mult ne adâncim agonia. Trebuie privit doar puțin înapoi și vedem importanța țǎrii noastre în Europa și în lume. Se pune întrebarea: Cum ar fi fost lumea fǎrǎ România?
Iatǎ rǎspunsul:


sâmbătă, 3 octombrie 2009

Așa DA

Așa DA. Un singur lucru regret și anume cǎ nu am fost prezent la un astfel de eveniment.
În rest, imaginile vorbesc de la sine.



P.S. Așa ceva nu numai cǎ trebuie promovat și admirat, trebuie înfǎptuit!

Penibil

Chiar nu aveam vreodatǎ intenția sǎ promovez(deși în sensul rǎu) astfel de oameni și astfel de emisiuni. Miecuri la Cronica Cârcotașilor am avut deosebita plǎcere sǎ vǎd cǎ în sfârșit penibilul Capatos a fost pus la punct de Cǎtǎlin Botezatu. Omul chiar și-a exprimat indignarea și i-a spus verde-n fațǎ cat de penibil e el și astfel de emisiuni. Și are dreptate.





vineri, 2 octombrie 2009

Eleganțǎ și simplitate – Cetatea Fǎgǎrașului




Cetatea Făgăraşului poate fi restaurată cu ajutorul tău!!! Duminică, 4 octombrie, TVR prezină la ora 16 un documentar despre cetate. Te rog votează şi tu.
TVR 1

Cetatea Făgăraşului a fost construită iniţial ca şi cetate de lemn de către László Kán. Ulterior pe timpul lui Majláth István, în 1539 cetatea este reconstruită parţial. După reconstrucţie cetatea are mai mulţi proprietari dintre care îi amintim pe cei mai importanţi: Baltazar Báthori, Mihai Viteazul, Csáki István, Bethlen Gábor. Cel din urmă este cel care dă forma actuala cetăţii prin construirea unui sistem de fortificaţii. Mai târziu Rákoczi György a întărit acest sistem de fortificaţii şi a dispus lărgirea şanţului care înconjoară cetatea iar ulterior, în 1650 cetatea este renovată în stil renascentist cu forme specifice şi turnuri poligonale la colţuri.În secolul 18 este întărit cu un zid de cărămidă în sistem Vauban.



În perioada în care a aparţinut domnitorului Mihai Viteazul, cetatea a adăpostit familia domnitorului în timpul luptelor din 1599-1600. De asemenea pe vremea lui Apafi Mihály aici a funcţionat Dieta Transilvaniei - un indicator al importanţei acestei cetăţi. Odată cu trecerea timpului însă cetatea s-a degradat şi a ajuns să fie folosit pe post de penitenciar (între 1948-1960), aici fiind încarceraţi mai ales deţinuţi politici.
Principele Gavril Bethlen are meritul de a fi transformat cetatea în ceea ce putem vedea și astǎzi, cu excepția șanțului din jurul cetǎții (legat printr-un canal secret de râul Olt), acesta fiind lǎrgit la dimensiunile actuale de cǎtre Gheorghe Rakoczy I(1530-1548).



După 1965 cetatea este renovată şi amenajată ca şi muzeu, în prezent fiind posibilă vizitarea muzeului şi a cetăţii. Cu siguranţă această cetate nu trebuie să lipsească din itinerariul turiştilor ce vizitează judeţul Braşov.

Secretele Cetǎții Fǎgǎrașului
Fecioara de fier



Apǎrutǎ cu multǎ vreme în urmǎ, legenda Fecioarei de fier din Cetatea Fǎgǎrașului circulǎ și în zilele noastre. Se spune cǎ cel condamnat la moarte, era trimis la fecioarǎ ca sǎ sǎrute icoana Maicii Domnului, prinsǎ de pieptul ei de oțel. În loc de iertare, gǎsea în brațele ei moartea cea mai crudǎ. Corpul era strǎpuns de pumnale și apoi se deschidea o trapǎ nevǎzutǎ și condamnatul cǎdea fǎrǎ viațǎ într-un mecanism de sǎbii, cu tǎișul foarte ascuțit, care îi sfârtecau trupul.
La o adâncime de aproximativ 8 m se afla un canal cu apǎ care ducea resturile în apele Oltului, spǎlând astfel orice urma de crimǎ.

Sicriele din Sala Dietei
Cu ocazia unor restaurǎri, au fost descoperite în 1937, douǎ sicrie îngropate în zidul de Est al Sǎlii Dietei. Redescoperite în 1960, s-a constatat cǎ sicriele conțineau oseminte bǎrbǎtești. Unii susțin cǎ acestea au aparținut unor clerici, având în vedere cǎ în secolul al XVII-lea aici a funcționat o capelǎ. Mai probabil este cǎ osemintele sunt ale unor trǎdǎtori ai cetǎții care pentru a fi pedepsiți li s-a refuzat o înmormântare creștineascǎ și au fost îngropați în zid pentru ca nimeni sǎ nu le știe locul de odihnǎ.
Ieșirea secretǎ din cetate
Pe latura de Sud a cetǎții, la jumatatea zidului exterior, existǎ ruinele unei încǎperi la nivelul lacului ce înconjoarǎ cetatea. O trecere prin zid, acum acoperitǎ, fǎcea legǎtura cu lacul. Inițial, aceastǎ trecere era camuflatǎ cu trestie și alte plante acvatice. În încǎpere, principii Transilvaniei, țineau douǎ bǎrci cu care se puteau refugia în oraș sau cu care puteau trimite mesageri în timpul asediilor.
Tunelul secret
Existǎ o legendǎ conform cǎreia Cetatea Fagarașului ar fi fost legatǎ de Dealul Galațiului, printr-un tunel care trece pe sub râul Olt. Acesta plecǎ din fântâna aflatǎ în curtea cetǎții și probabil ajungea pânǎ la Mǎnǎstirea Fǎget. O altǎ variantǎ a legendei spune cǎ , de fapt, tunelul era îndreptat spre Sud, cǎtre centrul vechi al târgului Fǎgǎraș.

Temnițele

În cetate se pot vedea și astǎzi urmele temnițelor medievale, amplasate probabil în jurul sǎlii de torturǎ, ceea ce le fǎcea și mai înspǎimântǎtoare. Aceasta zonǎ a cetǎții a fost și locul de detenție al multor luptǎtori din rezistența anticomunistǎ din Munții Fǎgǎraș și a altor deținuți politici în perioada 1948 – 1960.

Organizații secrete(VI) - Clubul Bilderberg(III)

Conferintele Clubului Bilderberg(2001,2002,2003)


Revista Transilvania nr.5-6





În anul 2001, în Suedia, la Göteborg, a avut loc o importantă conferinţă Bilderberg. Conform ziarului suedez Expressen GT, participanţii au abordat atunci criza alimentară, extinderea UE, viitorul NATO, proiectele militare SUA, dezvoltarea globalizării, preluarea puterii de către Silvio Berlusconi şi relaţiile cu China, Japonia şi Rusia.




Lucrările „Bilderberg 2002” s-au ţinut la hotelul „Westfields” din Chantilly, Virginia, între 30 mai şi 2 iunie. „Westfields” se află la numai 7 mile sud de „Dulles Airport”, confirmând preferinţa conferinţelor „Bilderberg” pentru localităţile mici (ca Baden-Baden, Versailles, Sintra etc), situate însă în apropierea unor mari aeroporturi. De la „Dulles Airoport”, invitaţii conferinţei „Bilderberg” au călătorit cu elicopterele până la micul heliport privat al hotelului. Închiderea hotelului se făcuse încă de pe 26 mai 2002, când apartamentele fuseseră golite de clienţi şi infrastructura „Bilderberg” a intrat în acţiune. Conferinţa anuală a Trilateralei din 2002 se desfăşurase anterior (între 5 şi 7 aprilie), la Washington. Atât Trilaterala cât şi „Bilderberg” au fost dominate, în 2002, de problema războiului cu Irakul. Aşadar, după cum observăm, războiul din Irak a făcut obiectul unor ample discuţii secrete cu aproape nouă luni înaintea declanşării sale. Jim Hoagland, un invitat obişnuit al reuniunilor „Bilderberg”, anunţase acest război în „The Washington Post” încă din 24 martie 2002. Atunci Hoagland a scris că, la Washington, preşedintele Bush luase decizia de a-l schimba de la putere pe Saddam Hussein şi de a distruge regimul său şi de a valorifica enormele rezerve petroliere ale Irakului. „Pentagonul poate intra acum în acţiune şi poate construi planuri de război, cu aceeaşi discreţie cu care a făcut-o în 1990”, scria Jim Hoagland.
Modul în care îşi „implantează” programele Trilaterala şi „Bilderberg” este foarte bine ilustrat de un interviu al lui Zbigniew Brzezinski, acordat în anul 1998 prestigioasei publicaţii „Le Nouvel Observateur”.




Contrar versiunii oficiale americane, Brzezinski a dezvăluit în interviul din 1998 că el este acela care a creat, în vara lui 1979, primele structuri teroriste „islamice” care urmau să acţioneze în republicile sovietice musulmane din Asia Centrală, destabilizând URSS-ul. În acest context, a subliniat Brzezinski, CIA i-a susţinut în secret pe mujahedinii din Afganistan „cu circa un an înaintea invaziei sovietice”. Pentru aceasta, precizează Brzezinski, el a obţinut de la preşedintele Carter un buget clandestin de 500 de milioane de dolari. Această sumă, ca şi acţiunea lui Brzezinski, „nu au fost cunoscute sau aprobate, la acea vreme, de Congresul SUA”. Abia în decembrie 1979, când Armata sovietică a invadat Afganistanul, Congresul american a aprobat sumele solicitate de Casa Albă. Brzezinski, „creierul Trilateralei” şi un obişnuit al Bilderberg, susţine că scopul urmărit atunci a fost provocarea invaziei sovietice, „atragerea ruşilor în capcana afgană” după modelul „cursei” în care au căzut SUA în Vietnam, în anii '60-'70. Chestionat de revista franceză asupra „înţelepciunii” fondării „terorismului islamic” din perspectiva celor 20 de ani care trecuseră, Zbigniew Brzezinski a răspuns prompt, printr-o altă întrebare: „Ce este mai important pentru istorie: talibanii sau colapsul Imperiului Sovietic?”
Henry Kissinger, un alt membru de frunte al Trilateralei şi „Bilderberg” a scris în „The Washington Post”, la 13 ianuarie 2002 că „...nu există nici o posibilitate de negociere între Washington şi Bagdad, şi nici o bază de încredere că Irakul îşi va ţine promisiunile faţă de comunitatea internaţională”. Kissinger a continuat în articolul arătat că „...dacă răsturnarea lui Saddam Hussein este considerată în mod foarte serios, trei precondiţii cred că trebuie mai întâi îndeplinite: a) dezvoltarea unui plan militar pentru un război cât mai scurt, cu puţine victime; b) înţelegeri anterioare asupra structurii politice care să-l înlocuiască pe Saddam; c) suportul militar al câtorva state-cheie aliate”. Astăzi apare evident că Statele Unite n-au reuşit să îndeplinească precondiţiile lui Kissinger. „Înţelegerile” de care se vorbea, au fost divulgate în premieră de agenţia israeliană „Debka”. Este vorba despre trădarea „Gărzii Speciale Republicane”, respectiv a comandantului său, generalul Safian Al-Takriti, care a dus la căderea rapidă a Bagdadului (cu aeroportul), a oraşelor Mosul şi Kirkuk şi a altor localităţi.
La „Bilderberg 2002” au apărut şi divergenţele acute între americani şi europeni, divergenţe care au împiedicat dezlănţuirea războiului din Irak la o dată anterioară celei cunoscute: sfârşitul verii, sau măcar sfârşitul anului 2002, aşa cum sperase Casa Albă şi „likudnicii” de la Pentagon. Sosit la Chantilly sâmbătă 1 iunie 2002, secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, a încercat să calmeze spiritele, asigurând participanţii că Statele Unite „nu au nici un plan imediat” pentru războiul cu Irakul. În acelaşi timp, Rumsfeld a dat asigurări conferinţei „Bilderberg 2002” că nu va fi război între India şi Pakistan, state nucleare care îşi mobilizaseră în 2002, armatele la graniţă şi ameninţau cu un conflict de proporţii.





Între 15 şi 18 mai 2003, la hotelul „Trianon” din Versailles s-a desfăşurat întrunirea anuală 2003 „Bilderberg”. Ea a fost „ascunsă” sub modesta titulatură de „simpozion internaţional” pe afişul pus, până în 14 mai, la intrarea hotelului, ca şi cum ar fi fost vorba de un simpozion oarecare de paleontologie, medicină sau matematică, nu de o conferinţă care avea să decidă, în mare secret, agenda politică, economică, financiară şi militară a lumii în anul care urma. Participanţii la „simpozionul internaţional” de la hotelul „Trianon”: Henry Kissinger, Madeleine Albright, Richard Perle, Kenneth Clarke, David Rockefeller, Javier Solana, Regina Beatrice a Olandei, Franz Vranitzky, Regele Juan Carlos şi Regina Sofia, Evgheni Primakov, Evelyne de Rothschild, Karel Kovanda, Paavo Lipponen. Printre alţi zeci de preşedinţi de mari bănci, conducători de concerne transnaţionale, baroni de presă, laureaţi ai Premiului Nobel, lideri ai celor mai industrializate şi bogate state, generali etc. Într-un cuvânt, elita financiară, politică, economică, militară şi tehnologică a lumii occidentale. Hotelul „Trianon Palace”, de 5 stele, unul din cele mai exclusiviste din Franţa, era înconjurat din 14 mai de două cordoane ale Poliţiei franceze specializate în spargerea manifestaţiilor, lupte de stradă, combaterea revoltelor, CRS, formaţiune de elită a Poliţiei franceze. Colin Powell a sosit sâmbătă, 17 mai 2003, după vizitele întreprinse în Germania şi Orientul Apropiat (Israel, Siria). O figură centrală a conferinţei a fost, în acel an, Richard Perle, „arhitectul” agresiunii din Irak. Ziaristul Seimore Hersh a dezvăluit în „New Yorker” că Richard Perle s-a întâlnit în Franţa, în mare secret, la începutul anului 2003, cu traficantul de arme saudit Adnan Kashoggi, tranzacţionând armament pentru firma sa. Dezvăluirile de presă l-au obligat pe Perle să demisioneze din funcţia de conducere a Comitetului pentru Relaţii Politice al Pentagonului, rămânând însă membru al acestui organism.
Hotelul „Trianon” a lăsat în zilele conferinţei imaginea unei clădiri asediate. Ferestrele au fost acoperite, de teama fotoreporterilor. Rupert Murdoch şi Conrad Black, magnaţii mass-media din cadrul „Bilderberg”, nu s-au arătat deloc ofensaţi de tratamentul aplicat presei. „BBC Radio 4” şi ziarişti independenţi din Norvegia, Islanda sau Turcia au anunţat realizarea unor documentare despre conferinţa „Bilderberg”. Din toată această zbatere s-a prefigurat tematica „Bilderberg-2003”. Problema centrală a reuniunii a fost „reconstrucţia Irakului” şi confruntarea marilor puteri pentru a smulge câte ceva din mâna americanilor la acest capitol. Cu toate că Irakul avea mari datorii către Rusia şi Franţa, peste 16 miliarde de dolari, iar faţă de alte state avea datorii care însumau peste 100 de miliarde de dolari, conferinţa „Bilderberg-2003” a încercat să stabilească un echilibru, prin care statele mari îşi vor putea recupera cu certitudine datoria, ca bază a „împăcării” cu Statele Unite. Celelalte state, mai mici, vor fi nevoite să mai aştepte, sau obligate să renunţe la datorii, cum a fost cazul României. A doua temă foarte importantă a conferinţei „Bilderberg-2003” a fost stabilirea următoarei ţinte a Statelor Unite de pe „Axa răului”: Siria, Iran sau Arabia Saudită. Planul pentru invadarea Iranului a ajuns chiar într-o fază de definitivare la Pentagon. Motivele invocate de Statele Unite pentru această proiectată nouă agresiune sunt binecunoscute: dezvoltarea unor arme de distrugere în masă, precum şi presupuse legături ale Iranului cu terorismul. Iranul se află actualmente sub o constantă presiune diplomatică americană. Prima fază din ecuaţia invaziei, în concepţia Casei Albe, a fost mai întâi cea de a crea presiune diplomatică, apoi de aplicare de sancţiuni economice, apoi urma să aibă loc faza „operaţiunilor speciale” („deep enemy penetration”), iar la sfârşit, invazia militară. Pentru moment, conferinţa „Bilderberg-2003” a hotărât ca Statele Unite să trateze „diplomatic” criza din relaţia cu Coreea de Nord.





Dincolo de subiectul central al conferinţelor anuale „Bilderberg”, există şi alte teme de dezbatere. La conferinţa „Bilderberg-2003” de la Hotel „Trianon Palace” din Versailles, preşedintele francez Jacques Chirac, care a rostit cuvântul de inaugurare joi, 15 mai 2003, a încercat să calmeze recentele tensiuni dintre americani şi europeni legate de războiul din Irak, amintind participanţilor că, în ciuda divergenţelor, Statele Unite şi Europa Occidentală sunt „aliaţi tradiţionali”. Astfel a fost introdusă în discuţie una din preocupările „Bilderberg-2003”: reconcilierea dintre Statele Unite şi partenerii europeni, după terminarea războiului din Irak şi o „reconstrucţie” a Irakului care să satisfacă toate părţile. Într-un articol din 17 mai 2003, James Tucker Jr şi Christopher Bollyn au scris în „American Free Press” că o altă temă de dezbatere din agenda „Bilderberg 2003” a fost armata Uniunii Europene, o armată independentă de NATO. Atât Statele Unite cât şi secretarul general al NATO, George Robertson, au pledat împotriva unei armate care, după părerea lor, nu ar face decât să dubleze rolul armatei NATO. Americanii se tem şi că, dispunând de o armată proprie, europenii din UE ar scăpa de sub tutela Washingtonului şi, în perspectivă, ar putea să integreze în armata europeană şi armata Rusiei. Ceea ce ar schimba fundamental raportul de forţe din Europa, ar submina NATO şi ar lăsa fără suport extinderea bazelor americane în Europa de Est. Proiectul pentru o armată a UE a rămas, de aceea, în suspensie, necesitând noi discuţii şi lămuriri. Europenii s-au arătat la conferinţă extrem de sceptici faţă de pretenţia Statelor Unite de a controla petrolul irakian în „beneficiul” poporului din această ţară. „Cine sunt ceilalţi beneficiari?”, au întrebat tranşant europenii la Hotel „Trianon”. Deoarece „reconstrucţia” Irakului, aşa cum s-a stabilit, se va plăti cu petrol irakian, europenii au pus şi altă întrebare: „Câte megacontracte vor reveni Europei?” Se ştie că „partea leului” la reconstrucţia Irakului va reveni câtorva firme americane, susţinătoare financiar ale republicanilor în alegerile din 2000: „Bechtel”, „Halliburton” (cu subsidiara sa „Kellogg, Brown&Root”), „Fluor”, „Louis Berger” şi „Parsons”. Discuţii aprinse au stârnit şi situaţia din Orientul Apropiat, conflictul israeliano-palestinian şi „foaia de parcurs” propusă de Colin Powell. La data când a avut loc momentul „Bilderberg”, primul ministru israelian, Ariel Sharon, a respins orice compromis pe tema unui stat palestinian independent şi a unei retrageri, fie şi limitate, din teritoriile ocupate (Cisiordania şi Fâşia Gaza). „Foaia de parcurs” propusă de americani nici măcar nu prevedea o retragere generală a Israelului din teritoriile ocupate, ci doar abandonarea aşezărilor construite de Israel în teritorii după data de martie 2001. După conferinţa „Bilderberg-2003”, Ariel Sharon şi-a nuanţat însă poziţia, acceptând totuşi „foaia de parcurs” şi ideea unui „stat palestinian independent”, în 2005, dar un stat cu „graniţe provizorii”, după cum a ţinut să precizeze premierul israelian.
În concluzie, se poate afirma că la Conferinţa „Bilderberg-2003” s-a acceptat că 2004 va fi anul războiului Statelor Unite cu Iranul, dar că acest război va fi altfel pregătit „diplomatic” decât cel cu Irakul, pentru că americanii şi vest-europenii să nu mai lase, în public, imaginea divergenţelor, ci a convergenţei de opinii. „Reconstrucţia” din Irak şi soarta petrolului irakian urmau a fi rediscutate şi negociate de americani şi europeni. „Foaia de parcurs” propusă de SUA şi susţinută de „Bilderberg” a înregistrat un mic succes, fiind în cele din urmă „acceptată” de guvernul israelian, sub rezerva, mai sus arătată, a unui „stat palestinian independent”, cu „graniţe provizorii”. Problema unei armate a UE este, deocamdată, inacceptabilă pentru Statele Unite şi necesită noi discuţii. O caracteristică a ultimelor conferinţe „Bilderberg” s-a confirmat şi la reuniunea de la Hotel „Trianon”: deschiderea organizaţiei faţă de fostele state comuniste din Europa de Est. Rând pe rând, la ultimele conferinţe anuale „Bilderberg” au fost aduşi în organizaţie Anatoli Ciubais (fost prim-ministru rus), cehul Karel Kovanda (şeful misiunii Republicii Cehe la NATO), în ciuda scandalului foarte recent de spionaj în care a fost implicat Kovanda, precum şi polonezii Andrej Olechowski şi Hanna Suchova (fost ministru al Justiţiei). La Hotel „Trianon”, la lucrările conferinţei „Bilderberg-2003”, a fost invitat, pentru prima dată, şi o personalitate din România, guvernatorul general al Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.